spot_img
spot_img
spot_img

Primăria Brașov a prezentat modelul pentru amplasarea și amenajarea teraselor din centrul istoric
P

Reprezentanții Primăriei Brașov și ai ABMEE au prezentat „Ghidul de amplasare a teraselor sezoniere în centrul istoric“, document ce explică modul în care vor fi amplasate și amenajate terasele în acest an.

Ghidul face parte din documentele elaborate în cadrul proiectului Hub-In, proiect ce își propune, pe lângă identificarea problemelor cu care se confruntă centrul istoric, să vină cu o serie de recomandări și reguli de bună practică, astfel încât procesul de regenerare a centrului istoric să respecte principiile de sustenabilitate, de combatere a „turistificării”, de valorificare a patrimoniului și conservare a specificului local.

Documentul are rolul de a detalia prevederile din actualul act normativ privind terasele, dar și de a asigura o anumită predictibilitate pentru agenții economici, care să știe cum vor fi amplasate terasele, ce mese, scaune sau umbrele pot folosi, astfel încât să poată obține acordul municipalității pentru această activitate comercială.

Vineri va avea loc o discuție cu proprietarii de terase, pentru a-i informa și consulta cu privire la aceste prevederi, iar apoi primăria va depune spre avizare la Direcția de Cultură documentul final.

Stirile Hit FM