spot_img
spot_img
spot_img

Alba: 77 de sancțiuni într-o acțiune de verificare a transportatorilor de marfă și persoane
A

În perioada 23-24 aprilie 2024, sub egida ROADPOL, polițiștii rutieri din județul Alba au efectuat activități de verificare a legalității transportului rutier de persoane și de marfă.

În acest context, polițiștii rutieri au verificat autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. (foto: arhivă)

Obiectivele acțiunii au fost verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența atestării metrologice a aparaturii tahograf, verificarea legalității tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate și ocazionale, deținerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane/marfă de către operatorul de transport și de conducătorul auto, verificarea respectării traseului și a graficului de circulație cu opririle aferente, respectarea capacității maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, față de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz dar și verificarea din punctul de vedere al consumului de băuturi alcoolice, respectiv substanțe psihoactive a conducătorilor de autovehicule care efectuează acest tip de transport precum și valabilitatea inspecției tehnice periodice a autovehiculului.

În această perioadă, au fost verificate 271 de autovehicule de transport marfă și persoane, iar polițiștii au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale, din care 26 pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007, privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activităților acestora, iar restul pentru alte abateri prevăzute de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Au fost reținute două permise de conducere, unul dintre acestea pentru conducere sub influența alcoolului, se arată într-un comunicat al IPJ Alba.

The post Alba: 77 de sancțiuni într-o acțiune de verificare a transportatorilor de marfă și persoane appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM