spot_img
spot_img
spot_img

Șase membri ai PSD Alba, în competiția internă pentru Primăria Alba Iulia și președinția Consiliului Județean
Ș

COMUNICAT DE PRESĂ

Șase membri ai Partidului Social Democrat, filiala Alba, au intrat în
competiția internă în urma căreia va fi desemnat candidatul pentru funcția
de primar al municipiului Alba Iulia, respectiv candidatul pentru funcția
de președinte al Consiliului Județean Alba. *

În stabilirea viitorilor candidați se va ține cont, în primul rând, de
rezultatele unor sondaje de opinie, la care se va testa intenția de vot și
notorietatea și, în al doilea rând, de susținerea arătată de către cetățeni
de-a lungul timpului, respectiv de sprijinul și voința colegilor din
partid.
Candidații intrați în competiția internă, fie pentru una dintre cele două
funcții, fie pentru ambele, sunt:
*Ioan Dîrzu* – desemnat cel mai activ parlamentar din Alba. Se află la al
doilea mandat de deputat;
*Daniel Breaz* – fost ministru al Culturii și Educației, actualmente
senator. Este rector al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia;
*Dănuț-Emil Hălălai* – considerat unul dintre cei mai buni prefecți ai
județului Alba. A revenit la conducerea Gărzii de Mediu;
*Bogdan Medrea* – Liderul consilierilor locali ai PSD Alba Iulia și
președintele organizației municipale;
*Daniel Zdrânc* – vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare
pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. A fost lider al
consilierilor județeni ai PSD Alba;
*O persoană din mediul privat* – implicată în viața socială, care conduce o
afacere cu profesionalism.
De asemenea, la nivelul Partidului Social Democrat Alba se lucrează la un
program local și județean de dezvoltare, cu mai multe proiecte și măsuri,
care vor fi implementate de candidatul care va câștiga alegerile.
La final de 2019, urăm tuturor multă sănătate, realizări pe plan personal,
profesional și cât mai multe motive de bucurie în 2020!

Biroul de presă al PSD Alba

Post-ul Șase membri ai PSD Alba, în competiția internă pentru Primăria Alba Iulia și președinția Consiliului Județean apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM