spot_img
spot_img
spot_img

Duminică, 7 iulie, la Loman are loc festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” – etapa soliști instrumentiști și grupurile instrumentale tradiționale
D

Festivalul
– concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”,
eveniment cultural unic în Europa, continuă duminică, 7 iulie
2019, la Loman, o localitate cunoscută pentru tradiția
păstoritului. Cea de-a IV-a etapă a festivalului va cuprinde de
această dată secțiunile soliști instrumentiști și grupurile
instrumentale tradiționale din județul Alba, cât și gastronomia
și gospodăria tradițională.

Manifestările
vor debuta duminică, 07 iulie 2019, la ora 10,00, cu concursul la
cele două secțiuni (soliști instrumentiști și grupurile
instrumentale tradiționale din județul Alba), urmat apoi de
prezentarea gospodăriei și gastronomiei tradiționale, secțiune în
cadrul căreia comunele din zonă vor prezenta cele mai gustoase
preparate gastronomice tradiționale și vor încerca să
reconstituie interiorul unei gospodării specifice. Comunitățile
înscrise la această etapă sunt: Pianu, Săsciori, Vințu de Jos,
Cut și Șugag la secțiunea gastronomie și gospodărie
tradițională; Vințu de Jos, Ighiu, Horea, Bucium, Stremț, Galda
de Jos, Sâncel, Zlatna, Meteș, Avram Iancu, Hopârta, Ighiu,
Săsciori, Vințu de Jos, Cut, Șugag și Scărișoara la secțiunile
soliști instrumentiști/grupuri instrumentale tradiționale din
Județul Alba.

Membrii
juriului acestei etape sunt:

  • Gheorghița
    Nicolae, producător al emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, Televiziunea
    Română – președintele juriului,
  • Doina
    Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă – Muzeul
    Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” București,

  • Corneliu
    Bucur, cercetător științific, președinte Academia Artelor
    Tradiționale din România,
  • Ioan
    Haplea, etnomuzicolog, profesor universitar doctor Academia de
    Muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

Concursul
va fi urmat de un spectacol folcloric extraordinar susținut de
Ansamblul Folcloric „Doina Ampoiului” din Zlatna și de Ansamblul
Folcloric „Augustin Bena” al Județului Alba, dirijat de
Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Roxana Reche, Nicolae
Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Maria Filimon, Leontina
Fărcaș, Alina Secășan, Ilie și Giulia Medrea și ansamblul de
dansuri al județului Alba coordonat de Alexandra și Flaviu Mârza.

Festivalul
– concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”
este un proiect cultural unic în Europa care își propune să
promoveze valorile, obiceiurile, gastronomia și tradițiile
autentice ale Albei. Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a
XIV-a ediție și inițial a debutat ca o întrecere culturală între
comunitățile rurale din Alba pentru un premiu în bani prin care
își putea reabilita căminele culturale. Festivalul este organizat
de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin
Bena” Alba, iar etapa de la Loman este organizată în parteneriat
cu Primăria și Consiliul Local Săsciori.

Post-ul Duminică, 7 iulie, la Loman are loc festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” – etapa soliști instrumentiști și grupurile instrumentale tradiționale apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM