spot_img
spot_img
spot_img

Ședințele Consiliului Superior al Magistraturii vor fi transmise în direct pe pagina oficială a instituției
Ș

Proiectul Guvernului privind funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii va fi trimis spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor, după ce, ieri, a primit raport favorabil din partea Comisiei parlamentare speciale.textul iniţial a fost modificat cu precădere prin amendamentele formulate de parlamentarii puterii, care şi-au însuşit şi multe sugestii venite din partea CSM.

Astfel, şedinţele de plen şi de secţie ale instituţiei ar urma să fie transmise în direct pe pagina oficială a acesteia.

Totodată, reprezentanţii societăţii civile vor putea face parte din CSM dacă au o vechime de cel puţin zece ani într-o profesie juridică sau în învăţământul juridic.În proiect se regăseşte şi propunerea USR ca membrii CSM să fie aleşi din rândul judecătorilor şi procurorilor cu o vechime de cel puţin şapte ani, care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani.

Stirile Hit FM