AcasăStirile HitFmRolul proiectelor finanțate prin fonduri europene pentru calitatea sistemului educațional

Rolul proiectelor finanțate prin fonduri europene pentru calitatea sistemului educațional

Date:

Școala este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societății, să ia parte activ la viață, să fie pregătit pentru muncă, iar procesul de învățământ este cel care conferă școlii rolul decisiv în formarea omului.Prin POR 2014-2020 s-a acordat o mare importanță educației, prin mai multe axe existând posibilitatea dezvoltării infrastructurii de educație. Astfel au fost finanțate toate nivelurile de învățământ (antepreșcolar – creșe și preșcolar-grădinițe; învățământul obligatoriu – şcoli cu clasele I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregătitoare; învăţământul profesional şi tehnic dar și învățarea pe tot parcursul vieții (licee tehnologice şi şcoli profesionale) fără a fi omise investițiile pentru universități.

Au fost realizate proiecte prin care s-au construit și dotat atât creșe, cât și grădinițe cu program prelungit, inclusiv prin schimbarea destinației unor clădiri vechi ce nu erau utilizate, fondurile europene venind în sprijinul părinților, în special a mamelor care și-au putut relua activitatea profesională. Parinții angajați sau care au dorit să se angajeze au beneficiat astfel de un loc unde copii lor au obținut o pregătire bună din punct de vedere educațional, dar și îngrijire din partea personalului specializat.

Nu au fost neglijate nici școlile frecventate de elevi aparținând categoriilor dezavantajate sau de copiii cu cerințe educaționale speciale. S-a căutat să se asigure astfel creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și a învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire a sistemului de învățământ.

Complementar s-a avut în vedere și creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic, prin îmbunatățirea calității infrastructurii educaționale și a dotării colegiilor (inclusiv a anexele acestora: săli de sport, cabinete specialități, etc). În Regiunea Centru învățământul cu profil tehnic are o istorie îndelungată, datorită profilului socio-economic pe care unele orașe l-au dezvoltat pe parcursul anilor, iar modificarea și completarea sistemului clasic de învățământ a adus multiple beneficii elevilor care au fost determinați să se adapteze cerințelor actuale ale pieței muncii.

Astfel, în perioada 2007-2022, 29 proiecte au fost destinate reabilitării termice a unităților de învățământ în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor, având o valoare totală de aproximativ 25 milioane euro. La acestea s-au adăugat 121 proiecte în valoare totală mai mare de 200 milioane euro, prin care au fost construite, reabilitate, modernizate sau extinse, dar și dotate, creșe, grădinițe, școli, licee, colegii și universități, din întreaga Regiune Centru.

Am susținut creșterea calității în educație prin îmbunătățirea performanțelor energetice ale clădirilor instituțiilor de învățământ în care își desfășoară activitatea elevii, majoritatea acestora fiind construcții vechi și mari consumatoare de energie. Fondurile Regio au sprijinit multe instituții de învățământ în vederea reabilitării energetice dar și pentru lucrări de modernizare și dotare.În prezent, peste 15.000 de elevi și studenți din Regiunea Centru beneficiază de condiții mai bune de studiu datorită investițiilor cu fonduri REGIO în 150 proiecte, cu o valoare totală de peste 230 milioane euro”,a menționat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Preocuparea pentru asigurarea calității în învățământul superior asigură absolvenților abilitățile necesare pentru a obține succesul pe piața muncii. POR 2014-2020 a urmărit inclusiv creșterea relevantei învățământului terțiar universitar și consolidarea rolului universităților, în relație cu piața forței de muncă și cu sectoarele economice competitive din Regiunea Centru. Investițiile realizate au susținut asigurarea unei activități didactice și de cercetare de calitate, orientate spre creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale. Printre universitățile care au obținut finanțare pentru dezvoltare se numără Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Extensia din Alba Iulia a Universității Tehnice din Cluj Napoca precum și Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Proiectele de modernizare a școlilor finanțate prin fonduri europene nerambursabile, sunt imperios necesare în educație, deoarece ne aflăm într-o continuă dezvoltare, iar sistemul educațional trebuie să țină pasul cu evoluția societății, tehnologia fiind tot mai avansată, cererea pe piața muncii tot mai pretențioasă.Astfel proiectele realizate prin POR 2014-2020 au avut ca principal scop creșterea calității educației, atractivității și gradului de participare la învățământ pentru cât mai mulți dintre elevii din Regiunea Centru, atât din comune, cât și din orașe și municipii. Concret, prin activitatea noastră din perioada 2007-2022 peste 40.000 de elevi și studenți se bucură de condiții mai bune de studiu, ca urmare a implementării, a mai mult de 210 proiecte europene, prin care sistemul educațional a fost finanțat cu mai mult de 300 milioane euro“, a mai precizat domnul Simion Crețu, vorbind despre impactul finanțărilor europene asupra sistemului de educație din Regiunea Centru.

spot_img

Stiri Alba

Exponatul lunii octombrie la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Joi, 6 octombrie 2022, ora 11:00, în Alba Iulia,...

Stiri Brașov

55 de noi locuri de detenţie amenajate la Penitenciarul Codlea

Conducerea Penitenciarului Codlea a făcut public faptul că până...

Stiri Harghita

Angajări la Serviciul Public Local de Termoficare, Apă și Canalizare Gheorgheni, județul Harghita

Serviciul Public Local de Termoficare, Apă și Canalizare Gheorgheni,...

Evenimete

Stirile HITFM

spot_img