spot_img
spot_img
spot_img

Rata şomajului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în luna iulie faţă de cea înregistrată în luna iunie, la 5,2%
R

Institutul Naţional de Statistică anunță că rata şomajului în luna iulie 2022 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna iunie 2022 (5,4%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2022 a fost de 432.700 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (449.000 persoane), cât şi faţă de luna iulie 2021 (436.100 persoane).

Rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,3% în cazul celor de sex feminin).

Rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) este de 22,8%.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,1% pentru luna iulie 2022 (3,3% în cazul femeilor şi 4,7% al bărbaţilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 73,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2022.

Stirile Hit FM