Peste 35 milioane lei accesate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Operaţional Regional (POR)

Ministerul Dezvoltării anunţă semnarea a 8 contracte, în valoare de peste 35 milioane lei, pentru eficientizare energetică, servicii sociale şi consolidarea poziţiei pe piaţă a unor microîntreprinderi, prin Programul Operaţional Regional (POR).

Au fost semnate 8 noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 35.672.296,77 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, anunţă instituţia într-un comunicat oficial.

Dintre acestea, 7 proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale şi recreative, precum şi eficientizarea energetică. Un alt proiect are ca obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, prin dezvoltarea activităţii şi achiziţia de echipamente moderne, mai precizează Ministerul Dezvoltării.

Stirile Hit FM