spot_img
spot_img
spot_img

Peste 1,4 miliarde euro vor fi disponibili pentru dezvoltarea județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu
P

În data de 23 noiembrie 2022, începând cu ora 9.30, la Centrul de Conferințe de la Business Hotel din Târgu Mureș va avea loc conferința de lansare a Programului REGIUNEA CENTRU pentru perioada 2021-2027.

Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia nr. 7893/26.10.2022 și beneficiază de o alocare totală de aproximativ 1,4 miliarde euro. Acest Program va susține investiții importante pentru dezvoltarea comunităților din Regiunea Centru, astfel încât aceasta să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate.

Investițiile finanțate prin noul program se bazează pe sinergiile create și pe proiectele de dezvoltare implementate în perioada 2014-2020, astfel vor sprijini dezvoltarea urbană, infrastructura educațională, infrastructura verde, regenerarea urbană, eficiența energetică a clădirilor, IMM-urile, mobilitatea urbană și conectivitatea regională, valorificarea patrimoniului natural/cultural, specializarea inteligenă și inovarea, digitalizarea.

Stirile Hit FM