spot_img
spot_img
spot_img

Inspectorii ANPC au dat amenzi în valoare de 2 milioane de lei comercianţilor de jucării, înaintea sărbătorilor de iarnă
I

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor anunță că a desfăşurat, în luna noiembrie, mai multe acţiuni la nivel naţional pentru a verifica modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv analiza site-urilor de prezentare şi publicitate.

ANPC a precizat că această campanie a urmărit, în egală măsură, depistarea de jucării periculoase (care nu respectă cerinţele esenţiale de siguranţă) şi transmiterea de noi notificări în cadrul sistemului de alertă RAPEX, dar şi monitorizarea pieţei din România în ceea ce priveşte posibila comercializare a jucariilor notificate deja prin sistemul RAPEX.

ANCP a arătat că, în ceea ce priveşte vânzarea directă, au fost controlaţi 412 operatori economici, iar din punctul de vedere al cantităţii de mărfuri verificate, aceasta s-a ridicat la peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71 % dintre acestea înregistrând abateri.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au dat 343 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de circa 2 milioane lei, au oprit temporar de la comercializare 8.000 de jucării, în valoare de peste 150.000 lei, până la remedierea deficienţelor constatate, şi au oprit definitiv de la comercializare peste 22.000 de jucării neconforme, în valoare de circa 700.000 lei.

Stirile Hit FM