
Un copil de doar 1 an și 7 luni din Brașov a murit într-un taxi, în drum spre spital, într-un caz extrem de tragic. Detaliile dezvăluie o situație înfiorătoare, în care concubinul mamei este principalul suspect. Se pare că băiatul a fost supus abuzurilor fizice zilnice, iar consecințele loviturilor au dus la moartea sa.
Potrivit procurorilor, copilul a fost constant lovit și malnutrit în perioada iunie-iulie 2023, când se afla în grija suspectului. Mama copilului, în vârstă de 26 de ani, mergea la muncă și se întorcea acasă seara, lăsându-l pe copil în grijă acestuia. Individul consuma frecvent alcool și, în momentele în care era tulburat, își îndrepta agresiunea asupra copilului, lovindu-l fără milă.
Anchetatorii au constatat că victima minoră prezenta multiple vânătăi și echimoze în diferite stadii de vindecare, situate pe piept, spate, brațe, baza nasului și buza superioară. În dimineața zilei de 3 iulie 2023, copilul a decedat ca urmare a unei rupturi de vas cerebral, consecință a acțiunilor violente comise de suspect. De asemenea, suspectul a neglijat alimentația copilului, ceea ce a dus la modificări scheletice și organice cauzate de malnutriție.
Vecinii din blocul în care locuia cuplul, împreună cu copilul, sunt șocați de cele întâmplate. Scandalurile erau frecvente, iar ultima ceartă violentă s-a produs în urmă cu câteva zile, când cei doi s-au luat la bătaie. În fața ușii apartamentului, se pot observa pete de sânge.
În noaptea de duminică spre luni, mama și concubinul ei au realizat că băiatul nu mai respiră după o nouă ceartă. Bărbatul de 21 de ani a luat copilul în brațe, iar cuplul a plecat cu un taxi spre spitalul de Pediatrie din Brașov. Pe drum, au întâlnit un echipaj de ambulanță care a fost solicitat să intervină. Medicii au încercat să resusciteze copilul, dar din păcate, au constatat decesul. Rănile multiple de pe corpul copilului au fost observate de cadrele medicale. Trupul neînsuflețit al copilului a fost preluat pentru efectuarea necropsiei.
Suspectul principal, bărbatul de 21 de ani, a fost reținut pentru infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie
The post Detalii din anchetă în cazul copilului de 1 an și 7 decedat la Brașov first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.