spot_img
spot_img
spot_img

Circa 240 de milioane de euro plătite din PNDR prin AFIR între 16 octombrie și 8 decembrie 2022
C

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a efectuat plăți în valoare totală de aproximativ 240 de milioane de euro (239.611.184 €), către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală. Din suma totală plătită, în perioada 16 octombrie – 08 decembrie 2022, 201.495.964 de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene, restul de 38.115.219 euro fiind fonduri alocate din bugetul de stat.

Sumele plătite de Agenție beneficiarilor PNDR provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – FEADR în cuantum de 194,4 milioane de euro (194.429.663 €) și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene –  EURI, respectiv suma de 7 milioane de euro (7.066.301 €).

Precizăm că plățile efectuate cuprind atât finanțarea pentru proiectele de investiții, cât și plățile directe și compensatorii pentru mediu și climă.

Fondurile publice nerambursabile sunt plătite ca urmare a cererilor de plată primite de la beneficiarii publici și privați ai Programului Național de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, după ce au fost verificate și autorizate la plată de AFIR.

Stirile Hit FM