spot_img
spot_img
spot_img

31 martie este termenul limită pentru înregistrarea contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023
3

Pentru contractele de închiriere încheiate după data de 1 ianuarie 2023, proprietarii – PERSOANE FIZICE au obligația înregistrării acestora, precum şi a modificărilor survenite ulterior, la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii/producerii modificării acestuia.

Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune – Formular C168, însoțită de copia contractului de închiriere, se depune de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă cu scrisoare recomandată.

ATENŢIE ! Dacă bunul a cărui folosinţă se cedează este deţinut în comun, fiecare coproprietar are obligaţia înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent.

Organul fiscal va notifica persoanele fizice care figurează în evidențe cu venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal și care nu și-au îndeplinit obligația de înregistrare a contractelor de închiriere.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute:

– în scris, prin intermediul Formularului Unic de Contact aferent link-ului:  https://www.anaf.ro/asistpublic/, Secţiunea Asistenţă şi îndrumare în domeniul fiscal;

–   telefonic, apelând Call Center-ul A.N.A.F la nr. 031.403.91.60.

Stirile Hit FM