spot_img
spot_img
spot_img

Recomandare ISU Harghita:”Nu aprindeți focul cu benzină sau alte lichide inflamabile!”
R

În scopul preîntâmpinării incendiilor cauzate de folosirea neconformă a surselor de încălzire soldate adeseori cu persoane rănite și în unele cazuri, cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” al judeţului Harghita reaminteşte cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor specifice acestei perioade:

  • Nu aprindeți focul în sobă, cu benzină sau cu alte lichide inflamabile;
  • Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • Aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  • Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
  • Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire;
  • Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
  • Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi pe timpul funcţionării sistemelor de încălzire (sobe cu sau fără acumulare de căldură ori aparate de încălzire electrice);
  • Coşurile de fum trebuie verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate.

Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 9 solicitări pentru acordarea primului ajutor de către echipajele SMURD și au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența unui urs, în satul Porumbenii Mici.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Stirile Hit FM