spot_img
spot_img
spot_img

Primăria municipiului Topliţa oferă gratuit cursuri de iniţiere în înot pentru 80 de elevi ai claselor II-IV 
P

Primăria municipiului Topliţa anunță că va oferi gratuit, cursuri de iniţiere în înot pentru elevii claselor II-IV.

De aceste cursuri ar urma să beneficieze 80 de elevi din şcolile topliţene, aflaţi în clasele a II-a, a III-a şi a IV-a. Cursurile de iniţiere în înot se vor desfăşura de două ori pe săptămână şi vor fi ţinute de către instructori specializaţi în cadrul Centrului Wellness Băile Bánffy Topliţa.

Ofertantul trebuie să asigure minimum 2 instructori calificaţi, care să fie prezenţi la toate cursurile desfăşurate, pe întreaga durată de desfăşurare a contractului.

Cursurile vor avea loc în timpul săptămânii, de marţi până vineri, în intervalul orar 13:00-18:00, de două ori pe săptămână, a câte două ore pentru fiecare şedinţă. Cursul de iniţiere trebuie să aibă minimum 10 ore de curs pentru un copil, iar grupul va fi format din copii de aceeaşi categorie de vârstă, dar să nu depăşească numărul de 10 copii.

Preţul contractului este de 21.000 de lei, fără TVA, respectiv 252 lei, fără TVA, pentru fiecare copil participant la curs (maximum 83 de copii în anul 2022), acesta urmând a fi valabil până pe 31 decembrie, cu posibilitate de prelungire.

Stirile Hit FM