spot_img
spot_img
spot_img

Opoziția din Toplița blochează bugetul orașului! Școlile și spitalul local riscă să nu mai primească bani pentru cheltueieli începând de mâine.
O

Opoziția din Toplița a decis să blocheze bugetul orașului, din acest motiv primaria nu mai poate incasa

bani de la bugetul de stat, sume în valoare de 6.293.000 de lei vor fi blocate începând de mâine.

Sumele blocate sunt destinate unor sectoare vitale ale, cum ar fi educația, sistemul de sănătate, investiții și funcționarea generală a orașului. Printre proiectele afectate se numără fonduri destinate școlilor, spitalului local, precum și investițiilor în infrastructură.

În cadrul perioadei de consultări pentru buget, au avut loc două ședințe cu consilierii pentru consultare, în care opoziția a avut ocazia să-și exprime propunerile. Surse politice au declartat ca toate aceste propuneri au fost luate în considerare și transpuse în bugetul final, care, cu toate acestea, a fost respins de către opoziție.

Deși au existat discuții ample în cadrul ședințelor, opoziția nu a depus sau asumat nicio propunere concretă, limitându-se la respingerea bugetului pe baza unor discursuri.

De remarcat este și faptul că proiecte importante aflate în derulare în Toplița, evaluate la suma de 162.217.340 de lei, și finanțate din fonduri europene, guvernamentale și locale, ar putea fi afectate de această blocare bugetară.

The post Opoziția din Toplița blochează bugetul orașului! Școlile și spitalul local riscă să nu mai primească bani pentru cheltueieli începând de mâine. first appeared on Ziarul Harghita.

Stirile Hit FM