spot_img
spot_img
spot_img

ISU HARGHITA: Bilanțul misiunilor din weekend
I

În decursul acestui sfârșit de săptămână (02-04 februarie a.c.), pompierii militari
harghiteni au gestionat cu promptitudine 16 situații de urgență.
Din totalul intervențiilor, 12 solicitări au fost pentru acordarea de prim ajutor
calificat, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 12 persoane adulte.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, echipajele operative au intervenit pentru
stingerea a trei incendii, precum și la o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire a
incendiilor, la un accident feroviar, produs între stațiile CFR Toplița și Gălăuțaș, în urma
căruia o persoană, de sex feminin, și-a pierdut viața.
Astfel, pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc/Punctul de Lucru
Bălan au intervenit pentru stingerea unui incendiu, izbucnit, vineri, 02.02.2024, în jurul orei
15:00, la coșul de fum al unei case, din localitatea Ineu, comuna Cârța, având drept cauză
probabilă necurățarea acestuia. La sosirea echipajelor de stingere, ardeau coșul de fum și
acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de circa 5 mp. Incendiul a fost lichidat cu
promptitudine, în limitele găsite, salvându-se astfel bunuri în valoare de aproximativ 300.000
de lei. 
Duminică, 04.02.2024, 3 echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri
Odorheiu Secuiesc, în cooperare cu SVSU Atid au intervenit, cu promptitudine, cu trei
autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu
produs la o anexă gospodărească, din localitatea Atid. La sosirea echipajelor de intervenție,
arderea se manifesta la nivelul unui șopron, pe o suprafață de circa 20 mp, în interiorul

căruia era improvizată o afumătoare. Pentru lichidarea incendiului pompierii, au acționat
aproximativ o ora și 30 de minute. În urma evenimentului, a ars anexa gospodărească, în
proporție de 90% și au fost deteriorate aproximativ 150 kg de carne de porc, 2 motoferăstraie
și o motocositoare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul
sau scânteile căzut pe materiale combustibile.
Totodată, pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc și pompierii
civili ai SVSU Plăieșii de Jos, Cozmeni și Sânmartin, au intervenit prompt, pentru stingerea
unui incendiu izbucnit, ieri,  la mai multe locuințe, din comuna Plăieșii de Jos. Ajunse la locul
evenimentului, echipajele de stingere au constatat faptul că incendiul se manifesta, pe o
suprafață de cca. 100 mp, acesta fiind localizat de către SVSU. În urma evenimentului, a
cărui cauza probabilă a fost determinată de coșul de fum amplasat ori neprotejat termic față
de materialele combustibile, au ars 4 locuințe înșiruite, pe o suprafață de aproximativ 100
mp, mobilier, articole vestimentare și documente. Echipajul SAJ Plăieșii de Jos a asistat
medical, la fața locului, o persoană (bărbat, 53 ani), cu stare de agitație, însă, ulterior, acesta
a refuzat transportul la spital.
În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile
din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor
medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei
situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând
platforma națională de pregătire în situații de urgență, disponibilă la adresa
https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau
Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.

The post ISU HARGHITA: Bilanțul misiunilor din weekend first appeared on Ziarul Harghita.

Stirile Hit FM