spot_img
spot_img
spot_img

În localitatea Praid va fi construită o creșă modernă, cu finanţare prin PNRR
Î

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat marţi cinci noi contracte de finanţare, în valoare totală de 68.940.976 lei, pentru construcţia unor creşe moderne şi prietenoase cu mediul.

Două creşe vor fi construite în Bucureşti, în Sectorul 6, iar alte trei creşe mici vor fi construite, după proiectul tip al ministerului, în localitatea Praid – Harghita, Finiş – Bihor şi în oraşul Agnita – Sibiu.

Creşele vor fi construite conform unui proiect tip, elaborat de Ministerul Dezvoltării, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale, şi va diminua semnificativ timpul necesar construcţiei.

Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber. Creşele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, a precizat MDLPA.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program de construire de creşe noi. Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanţează construcţia a 124 de creşe, prin care se vor crea 7.450 de noi locuri pentru copii în creşele de stat. Finanţarea construcţiei este acordată integral din fonduri europene şi vizează inclusiv racordarea la utilităţi, autorităţile locale punând la dispoziţie doar terenul.

Stirile Hit FM