Festivalul-Concurs Internaţional al Cântului Păstoresc „Mioriţa” de la Topliţa, ediția a XXII-a

În perioada 12-13 octombrie, în sala de spectacole a Casei de Cultură din municipiul Topliţa va avea loc cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului-Concurs Internaţional al Cântului Păstoresc „Mioriţa”.

Festivalul-Concurs Internaţional al Cântului Păstoresc „Mioriţa” de la Topliţa a fost iniţiat în anul 1976 cu scopul de a pune în valoare tezaurul cântului păstoresc, descoperirea de noi talente interpretative, stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor folclorice cu tematică păstorească, cultivarea gustului pentru adevăratele valori ale muzicii populare, valorificarea comorilor cântecului şi portului popular românesc şi introducerea lor în circuitul valorilor spirituale.

La concurs pot participa solişti vocali, instrumentişti (instrumente cu corzi, de suflat – fluier, caval, taragot, clarinet şi alte pseudoinstrumente specifice folclorului păstoresc), cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, din toate judeţele. De asemenea, pot participa şi concurenţi din afara ţării.

Nu sunt admişi în concurs solişti profesionişti sau consacraţi, angajaţi ai ansamblurilor profesioniste şi laureaţii Marelui Premiu ai acestui festival din ediţiile trecute.

Festivalul-concurs se desfăşoară pe două categorii: solişti vocali şi solişti instrumentişti.

Fiecare concurent va interpreta, în mod obligatoriu, două piese: o doină, baladă, cântec doinit sau cântec epic fără acompaniament orchestral (maximum două strofe); o melodie ritmată cu acompaniament orchestral din zona pe care o reprezintă.

Una din cele două piese prezentate în concurs este obligatoriu să fie cu tematică păstorească. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa.

Înscrierea concurenţilor se va face până în data de 7 octombrie, ora 15:00,la numărul de telefon/fax 0266/34.18.48 sau la adresa de e-mail arc_topl@yahoo.com, prin transmiterea următoarelor materiale:

– fişa de înscriere completată integral şi corect, unde se va bifa acceptul privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Fişa de înscriere va fi însoţită de partitură şi de materialul audio cu link de Internet, unde poate fi ascultată piesa;

– copie după carnetul de elev sau student vizat la zi, în cazul concurenţilor care sunt elevi sau studenţi, în cazul nepredării acestora organizatorilor festivalului, la calculul premiilor, se va reţine şi se va vira impozitul aferent premiilor câştigate;

– declaraţia pe propria răspundere că NU este angajat cu carte de muncă al unui ansamblu profesionist;

– o fotografie tip buletin/diplomă în port popular.

Concursul pe cele două secţiuni se va desfăşura în regim de spectacol cu public, în sala de spectacole a Casei de Culturală a municipiului Topliţa, pe parcursul a două zile, astfel: miercuri, 12 octombrie, ora 18:00 – prima zi de concurs; joi, 13 octombrie – a doua zi de concurs şi decernarea premiilor.

Ordinea intrării în concurs va fi stabilită de organizatori, prin tragere la sorţi, cu o oră înainte de începerea concursului.

Fiecare participant va primi diplomă de participare şi un obiect de artă cu însemnele festivalului.

Juriul festivalului va fi alcătuit din specialişti cu multă experienţă în domeniu. Hotărârea juriului va fi irevocabilă.

  • Premii

Marele premiu al concursului va fi de 3.500 de lei şi Trofeul festivalului.

La cele două secţiuni – solişti vocali şi solişti instrumentişti, se vor acorda câte un: premiul I, în valoare de 2.000 lei; premiul II – 1.500 de lei; premiul III – 1.000 lei.

Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui premiile în funcţie de numărul şi valoarea concurenţilor.

Organizatorii vor suporta cheltuielile de cazare şi masă pe toată durata festivalului doar pentru concurenţi. Cheltuielile de transport pentru concurenţi vor fi asigurate de către aceştia sau de instituţiile pe care le reprezintă. Pentru însoţitori serviciile de cazare şi masă vor fi asigurate contra-cost direct prestatorului de servicii. Cazarea şi masa sunt asigurate din seara zilei de 11 octombrie.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Centrului Cultural Topliţa, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 55-57, adresa de e-mail arc_topl@yahoo.com şi la numărul de telefon 0266/34.18.48.

Stirile Hit FM