AcasăStiri HarghitaEVENIMENT - În perioada 26-27 august are loc TușnadEcoBear fest

EVENIMENT – În perioada 26-27 august are loc TușnadEcoBear fest

Date:

Băile Tușnad este gazda, în acest sfârșit de săptămână, unui festival și unei conferințe științifice prin care va fi atinsă tema convieţuirii între oameni şi urşi.

Cele două evenimente au loc în urma unui parteneriat dintre Organizaţia GeoEcologică ACCENT, Asociaţia Vox Iuventutis, Primăria Băile Tuşnad, Asociaţia de Turism din localitate şi firma Hatiz Solution şi vor fi organizate în cadrul proiectului „WatchBear & AdvoCity – urşi şi oameni pentru viitor comun”, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Mai jos vă prezentăm programul celor două evenimente: festivalului (care va avea loc în parcul central) și conferinței (găzduite de Hotel Ciucaș).

Vineri, 26 august

Pădurea Copiilor, între orele 14:00 și 18:00

Păpușile speciale de urs ale lui Cinci

Face painting

Activități creative

Realizarea lăzilor de compost cu copiii

Peșteră film

Ora 14:00-15:30 – Factual despre urs (Milvus) –  filmul lui Ágota Juház (limba română, subtitrate în engleză)

Ora 16:00-17:00 – Legendarium (desene animate, limba maghiară)

Ora 17:00-18:00 – Om și natură – un film de Ágota Juház (limba română)

Junior Ranger – Cortul verde

Ora 15:00-19:00 – Programul elevilor din zona Ciucul de Jos:

  • natura întreabă, tu răspunzi;
  • este frumos așa cum este;
  • pune-le în grupe sau perechi;
  • brainstorming;
  • cele văzute.

Piața blănoșilor

Ora 14:00-14:15 – Deschidere expoziție de fotografie

Ora 14:00-21:00 – Expoziție de fotografie

Ora 17:15-18:00 – Gál László: prezentarea unui nou model de coș de gunoi dezvoltat local (prezentare bilingvă)

Scenă

Ora 19:00-20:30 – DJ Forró

Ora 21:00-22:00 – Proiecție de film în aer liber: Wild Transylvania – filmul lui László Gál (limba maghiară)

Sâmbătă, 27 august

Pădurea Copiilor, între orele 10:00 și 18:00

HelloWuud – ursul din lemn

Activități recreative

Peșteră film

Ora 11:00-12:00 – Wild Transylvania – filmul lui László Gál (limba engleză)

Ora 12:00-13:00 – Factual despre urs (Milvus) – filmul lui Ágota Juház (limba maghiară, subtitrate în engleză)

Ora 14:00-15:00 – Legendarium (desene animate, limba maghiară)

Ora 16:00-17:00 – Pe urmele custozilor – filmul lui Lehel Dobondi și Zsolt Kató (limba maghiară, subtitrat în engleză)

Ora 17:00-18:00 – Om și natură – un film de Ágota Juház (limba maghiară)

Ora 18:0019:00 – Pe urmele custozilor – filmul lui Lehel Dobondi și Zsolt Kató (limba română, subtitrat în engleză)

Junior Ranger – Cortul verde

Ora 15:00-19:00 – Programul elevilor din zona Ciucul de Jos:

  • urmărește traseul unui urs;
  • ursuleți de carton;
  • pune-le în grupe sau perechi;
  • brainstorming;
  • cele văzute.

Piața Blănoșilor

Ora 12:00-20:00 – Spațiu pentru jocuri de societate

Ora 12:00-20:00 – Expoziție de fotografie

Ora 17:15-18:00 – Borka Vitális-Levente: Prezentarea echipamentelor necesare capturării și relocării ursului (bilingv)

Scenă

Ora 15:00-16:00 – Aventurile lui Cseperke și Zengő

Ora 18:00-19:30 – Dj Gusoline

Ora 20:00-21:00 – Folkfantastic

Ora 21:00-23:00 – Proiecție de film în aer liber: România Sălbatică – filmul lui Dan Dinu și Cosmin Dumitrache (limba română).

Programe permanente în ambele zile: expoziție foto, târg meșteșugăresc, food corner.

Programul conferinței științifice, găzduită de Hotelul Ciucaș

Vineri, 26 august

12:00-12:30 – Deschiderea conferinței

12:30-13:15 – József-Tamás Fodor: Se poate sau trebuie? Avem nevoie de un management sustenabil?

13:15-13:30 – Iosif Benke: Om, urs, habitat 2022

13:30-13:45 – Vasile Aurelian: Vânătoarea – parte integrantă și esențială în managementul speciilor de carnivore mari

16:00-16:15 – Barna Hegyi: Realizarea unei bariere trofice pentru specia urs în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș prin plantarea de zmeur și afin pe o suprafață de 2,5 hectare

16:15-16:30 – Alexandra Sallay-Mosoi: Evaluarea eficienței alungării folosind muniție neletală EM-A/E cu aplicare în managementul faunei sălbatice

16:30-16:45 – Gabriele Retez: Human-Large Carnivore conflict in Eastern Finland: Integrating Socio-Ecological Variables

16:45-17:00 – Lehel Hadnagy: Oportunistul locurilor de hrănire pentru vânat: ursul

17:00-17:15 – László Gál: Tomberoanele ca puncte de hrănire în oraș.

Sâmbătă, 27 august

11:00-11:45 – Tibor Hartel: Promovarea coexistenței oamenilor și carnivorelor mari: perspectiva pârghiilor pentru transformare (leverage points)

11:45-12:00 – Ioan-Mihai Pop: Factori sociali și peisagistici care influențează interacțiunea om-viață sălbatică în zonele urbane

12:00-12:15 – Andrea Sólyom: Percepția socială a ursului în județul Harghita

12:15-12:30 – Szilárd Szabó: Ursul într-un mediu în schimbare

12:30-12:45 – Mircea Mărginean: Facilitarea conviețuirii între om și carnivore-mari în Vestul Carpaților Meridionali

13:00-13:15 – Ruben Josif: Monitorizarea genetică a populației de urs și rezolvarea conflictelor cu localnicii

13:15-13:30 – Csaba Domokos: Planificarea atenuării: distribuția ursului brun și mărimea minimă a populației înainte de construcția unei autostrăzi în România

13:30-13:45 – Cristian-Remus Papp: Menținerea conectivității ecologice pentru carnivorele mari din Munții Carpați, în contextul dezvoltării infrastructurii liniare de transport

13:45-14:00 – Levente Borka-Vitális: Vet Know-how

14:00-14:15 – László Gál: Garduri electrice: efectivele și problemele cu folosința

16:00-16:45 – Leonardo Bereczky: Aspecte comportamentale – măiestria adaptării

16:45-17:00 – Szilvia Farkas: Practica de teren desfășurată în localitatea Băile Tușnad privind modul de coexistența al omului și ursului

spot_img

Stiri Alba

Stiri Brașov

Brașovul va găzdui ediția a IV-a a Transilvania Blues Festival!

În zilele de 30 septembrie și 1 octombrie, la...

Stiri Harghita

Evenimete

Brașovul va găzdui ediția a IV-a a Transilvania Blues Festival!

În zilele de 30 septembrie și 1 octombrie, la...

Stirile HITFM

spot_img