Direcţia Silvică Harghita:”Până la sfârşitul acestui an va fi vândută către populaţie o cantitate totală de aproximativ 3.000 metri cubi de lemn de foc!”

Direcţia Silvică Harghita anticipează ca până la sfârşitul acestui an va reuși să vândă către populaţie o cantitate totală de aproximativ 3.000 metri cubi de lemn de foc, în creştere faţă de anii anteriori, însă insuficient pentru nevoile persoanelor fizice din judeţ.

Direcţia Silvică Harghita nu are dreptul să vândă integral buştenii exploataţi prin prestări de servicii de pe suprafeţele forestiere de stat ca lemn de foc.

Conform regulilor, buştenii trebuie sortaţi şi doar lemnul care nu poate fi folosit în industrie va fi comercializat ca lemn de foc, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din volumul total dintr-un parchet.

Diferenţa de aproximativ 90% este comercializată la licitaţie publică către agenţi economici ca lemn destinat industriei.

Zonele pe care le administrează direcţia silvică în judeţul Harghita sunt preponderent de răşinoase. Aproape 90% din totalul pădurilor de stat sunt de răşinoase. Astfel că cea mai mare cantitate de lemn de foc provine din molizi şi brazi, care au o putere calorică mică, motiv pentru care nu este căutat de populaţie. În aceste condiţii lemnul de foc stă nevândut o perioadă la drum auto după care trebuie comercializat la licitaţie către agenţii economici.

Preţul la lemnul de foc vândut de Direcţia Silvică Harghita este de 180 de lei/metru cub la răşinoase şi 200 de lei/mc la fag. Lemnul se găseşte în rampă, acolo unde a fost exploatat. Cine doreşte să cumpere trebuie să se adreseze ocoalelor silvice Topliţa, Borsec şi Tulgheş şi trebuie să-şi organizeze transportul până la domiciliu.

De anul viitor cantitatea de lemn de foc comercializată de DS Harghita va creşte, deoarece Codul silvic obligă RNP – Romsilva să exploateze prin mijloace proprii sau prin procesatori 50% din cota anuală de recoltare. Anul acesta, direcţia silvică exploatează prin procesatori 40% din cota anuală, astfel că în 2023 DS Harghita va pune pe piaţă cu 10% mai mult lemn de foc decât anul acesta.

Stirile Hit FM