spot_img
spot_img
spot_img

Decizii de ultimă oră luate de Consiliul Judeţean Harghita
D

Consiliul Judeţean Harghita s-a întrunit în şedinţă extraordinară, urgenţa fiind dată de necesitatea aprobării depunerii cererilor de finanţare pentru proiectele de investiţii în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin urmare, Consiliul Judeţean Harghita a iniţiat demersurile necesare în vederea atragerii fondurilor nerambursabile pentru renovarea energetică a clădirilor Direcţiei Judeţene de Evidenţa Persoanelor a judeţului Harghita, a Şcolii Populare de Arte şi Meserii, a Spitalului ORL şi Fizioterapie, a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă şi a imobilului din incinta Taberei de la Băile Homorod.

Pentru asigurarea resurselor financiare necesare continuării investiţiilor de anvergură de interes judeţean, astfel încât realizarea obiectivelor stabilite ca prioritare pentru judeţ să nu fie îngrădită, a fost aprobată contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de până la 50.000.000 lei.

Direcţia Generală Tehnică a identificat patru contracte de execuţie pentru investiţii demarate pe drumurile judeţene care se află în risc de blocare şi pentru care se remarcă necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanţare: Reabilitarea DJ 123 – porţiunea de la Sânmartin până la Cinod, care include refacerea drumului şi reparaţia a patru podeţe afectate de inundaţiile din iunie şi iulie 2016, reabilitarea DJ 127 Ditrău-Tulgheş, modernizarea sistemului rutier pe DJ 135 Atid-Şiclod-Limita cu judeţul Mureş şi consolidarea sistemului rutier pe DJ 136B de la Inlăceni la Păuleni.

Pentru desfăşurarea Programului CJ pentru promovarea valorilor locale şi organizarea Zilei Naţionale a produselor agroalimentare româneşti, celebrată anual la data de 10 octombrie, a fost aprobată o alocare de 15.000 de lei.

39 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc, a căror activitate a depăşit „semnificativ volumul optim, în raport cu complexitatea cazurilor”, vor beneficia de stimulente financiare în valoare totală de 53.075 de lei acordate pentru luna septembrie, conform listei propusă de managerul unităţii sanitare, avizată de Comitetul director al SJU şi votată de consilierii judeţeni.

În cadrul şedinţei extraordinare au mai fost aprobate, între altele: „Planul de analiză şi acoperire a riscurilor al judeţului Harghita”, ce cuprinde riscurile potenţiale identificate la nivelul judeţului, măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru managementul riscurilor identificate, precum şi „Strategia integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Miercurea-Ciuc şi a Zonei Urbane Funcţionale aferente”.

Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 01.01.2023-01.01.2033 a fost aprobat. Un număr de 14 solicitări – 7 de la persoane fizice şi 7 de la persoane juridice – care au fost transmise nu s-au modificat în cadrul studiului, în prezent se analizează şi urmează să ni se comunice rezultatul.

În cadrul şedinţei extraordinare au fost aprobate şi decizii menite să contribuie la realizarea obiectivului „Zero Waste” al CJ Harghita.

În acest sens s-a solicitat completarea Caietului de sarcini cu privire la Managementul deşeurilor generate de activitatea bufetului care funcţionează la subsolul clădirii CJ, respectiv reducerea utilizării pe cât posibil a bunurilor de unică folosinţă a ambalajelor de plastic în vederea atingerii obiectivului „Zero Waste Building”. Astfel, va fi interzisă utilizarea tuturor bunurilor de unică folosinţă (pahare, tacâmuri, farfurii, ambalaje etc.) în cadrul evenimentelor organizate la Palatul administrativ, inclusiv în spaţiul închiriat şi pentru servirea angajaţilor care lucrează în clădirea Consiliului Judeţean Harghita.

Stirile Hit FM