spot_img
spot_img
spot_img

Bilanțul pe anul 2022 al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Harghita
B

O analiză efectuată de către Serviciul Rutier din cadrul IPJ Harghita arată faptul că în anul 2022 au fost mai multe accidente faţă de anul anterior. Spre deosebire de 2021, anul trecut au crescut atât accidentele rutiere grave, cât şi cele uşoare.

În cursul anului trecut, pe şoselele harghitene au fost înregistrate 490 de accidente, cu 16 mai multe decât în 2021. Dintre acestea, 100 au fost catalogate ca fiind accidente grave (cu 5 mai multe ca acum doi ani), iar 390 accidente uşoare (cu 11 mai multe).

În ceea ce priveşte accidentele grave, acestea s-au soldat cu 19 morţi, 88 de persoane rănite grav şi 42 rănite uşor. Comparativ cu anul 2021, s-a înregistrat o uşoară creştere în ceea ce priveşte numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa (cu 3 mai multe) şi o scădere a persoanelor rănite (cu 9 mai puţine).

Cele mai multe decese s-au înregistrat în accidente care s-au produs din cauza abaterilor pietonilor (6) şi a vitezei (4). În ambele cazuri se observă o creştere importantă a numărului victimelor înregistrate comparativ cu anul 2021, când o persoană, respectiv două persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a acestor cauze.

Accidente soldate cu decese s-au mai produs din cauza: circulaţiei pe contrasens (două evenimente), neacordării priorităţii auto sau pietonilor, nepăstrării distanţei de siguranţă sau trecerii peste nivel cu calea ferată (câte un eveniment).

Ca pondere, însă, cele mai multe accidente s-au produs din vina bicicliştilor – 22% (22 de evenimente, cu 10 mai multe decât în 2021), acestea soldându-se cu 22 de răniţi grav şi rănirea uşoară a 3 persoane. Urmează viteza – 16% (16 accidente) şi accidentele comise din vina pietonilor – 10%.

Accidentele produse pe fondul acestor trei cauze reprezintă 48% din totalul accidentelor rutiere grave.

Cele mai multe accidente grave: În localităţile urbane, pe drumuri naţionale şi în ziua de vineri

Alte trei analize arată faptul că cele mai multe accidente grave au fost înregistrate în localităţile urbane, pe drumurile naţionale şi în ziua de vineri.

În localităţile urbane s-au înregistrat 29 accidente rutiere grave (29%), soldate cu decesul a 6 persoane, rănirea gravă a 25 persoane şi rănirea uşoară a 8. În schimb, cele mai multe decese s-au înregistrat în urma accidentelor produse în localităţile rurale: 9 persoane şi-au pierdut viaţa în 48 de accidente, iar alte 39 au fost rănite grav. În afara localităţilor s-au înregistrat 23 accidente grave (23%), soldate cu decesul a 4 persoane, rănirea gravă a 24 persoane şi rănirea uşoară a 15 persoane.

În funcţie de categoria de drum, cele mai multe accidente grave s-au produs pe drumurile naţionale: 40 de evenimente, soldate cu decesul a 8 persoane, rănirea gravă a 36 şi uşoară a 29. Pe străzi au fost înregistrate 28 de accidente în urma cărora 6 persoane şi-au pierdut viaţa, iar 32 au fost rănite grav sau uşor. Alte 17 accidente s-au produs pe drumurile judeţene, acestea soldându-se cu decesul a două persoane şi rănirea a 16, în timp ce pe drumurile comunale au avut loc 6 evenimente rutiere soldate cu decesul unei persoane şi rănirea a 5.

Conform analizei Serviciului Rutier, cele mai multe accidente rutiere grave au fost vineri: 22, soldate cu decesul unui număr de 7 persoane, rănirea gravă a 17 persoane şi rănirea uşoară a altor 7. La polul opus se află ziua de joi, în care s-au produs 6 accidente, soldate cu rănirea gravă a 6 persoane şi rănirea uşoară a unei persoane.

În cursul anului trecut, în judeţul Harghita au fost sesizate 390 de accidente uşoare, în urma cărora 522 de persoane au fost rănite uşor. Comparativ cu anul anterior, se constată o uşoară creştere a numărului acestora, în 2021 fiind înregistrate 379 de accidente şi 474 de persoane rănite.

În ceea ce priveşte cauza producerii acestora, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Harghita precizează că cele mai multe s-au produs din cauza bicicliştilor – 86. Au urmat cele produse din cauza vitezei (59), neacordării de prioritate auto (39) şi a depăşirilor (26).

De remarcat faptul că accidentele produse pe fondul acestor cauze reprezintă mai mult de jumătate din totalul accidentelor uşoare.

Statistica oferită de către Serviciul Rutier mai evidenţiază faptul că în cursul anului trecut, efectivele de poliţie au realizat aproape 1.300 de acţiuni, ocazie cu care au fost constatate 741 de infracţiuni, dintre care 280 la regimul circulaţiei. De asemenea, au fost constatate 269 de abateri pe linia consumului de alcool: 110 au fost infracţiuni, iar 159 contravenţii.

Tot anul trecut au fost aplicate peste 14 mii de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute peste 1.700 de permise de conducere (dintre care 159 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 517 pentru depăşirea limitei de viteză, 341 pentru depăşire neregulamentară) şi peste 900 de certificate de înmatriculare.

Stirile Hit FM