spot_img
spot_img
spot_img

Activitate de informare cu privire la prevenirea faptelor de corupție in Harghita
A

În cadrul cursului aflat în desfășurare la sediul Centrului nostru au fost desfășurate mai multe activități de informare de către specialiști ai Serviciului Județean Anticorupție Harghita și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Harghita.

Astfel, reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Harghita au efectuat o activitate de informare cu privire la prevenirea faptelor de corupție, scopul acesteia fiind de a prezenta cursanților formele de manifestare a corupției, consecințele acesteia și direcțiile de acțiune pentru prevenirea acestora.

De asemenea, reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Harghita au efectuat o activitate de informare cu privire la prevenirea consumului de droguri, scopul acesteia fiind de a prezenta cursanților drogurile ilicite, efectele și consecințele acestora precum și principalele măsurile legale ce se impun a fi luate dacă se vor confrunta cu astfel de situații pe timpul executării misiunilor specifice.

Totodată, cu ajutorul materialelor video și a ochelarilor care simulează efectele vizuale ale consumului de alcool și droguri, cursanții au văzut și au simțit cât de grav sunt afectați cei care consumă alcool sau substanțe interzise în situații precum conducerea unui autovehicul pe timp de noapte sau zi, astfel primind răspunsuri la foarte multe întrebări, precum: Ce simțim când consumăm substanțe ilicite? Ce vede o persoană care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor ilicite? Ce senzații experimentează o persoană aflată sub influența substanțelor ilicite sau a alcoolului? Cum identificăm dacă o persoană se află sub influența substanțelor ilicite? .

Cursanții au primit informațiile cu interes și au considerat această experiență foarte utilă pentru activitatea lor viitoare.

The post Activitate de informare cu privire la prevenirea faptelor de corupție in Harghita first appeared on Ziarul Harghita.

Stirile Hit FM