spot_img
spot_img
spot_img

A fost dat startul sezonului de vânătoare la cerbul carpatin în județul Harghita!
A

În acest an, prin ordin al ministrului Mediului, Direcţia Silvică Harghita are aprobată pe cele trei fonduri de vânătoare pe care le gestionează o cotă de recoltare de 25 exemplare de cerb comun: pentru trofeu, care sunt cele mai valoroase, 10 exemplare; pentru selecţie – 6; femele – 9.

Direcţia silvică are în gestiune trei fonduri de vânătoare în nordul judeţului, la ocoalele silvice Topliţa, Borsec şi Tulgheş.

Au fost obţinute toate autorizaţiile necesare şi în această săptămână vor sosi primii vânători pentru a recolta exemplarele de cerb conform delegaţiilor de vânătoare emise de ocoalele silvice.

În acest an, până în prezent, sunt solicitări din partea unor vânători din ţări ale Uniunii Europene, din Germania, Belgia. În momentul de faţă nu este nici o solicitare din partea vânătorilor din ţară. În anii anteriori, pe fondurile cinegetice ale DS Harghita au participat la partidele de vânătoare şi vânători din ţară.

În ceea ce priveşte preţurile, pe fondurile cinegetice administrate de DS Harghita, vânătorii plătesc pentru un trofeu în medie între 1.000 şi 3.000 de euro – şi foarte rar pot ajunge la 7.000 de euro, în funcţie de greutatea acestuia. Astfel, un trofeu de până la 7 kg costă 1.000-1.200 de euro; peste 7 kg – 1.500 euro; peste 8 kg – 2.000 de euro; şi pot ajunge la aproximativ 2.700-3.000 de euro pentru o piesă de aproximativ 10 kg. Acestea sunt preţurile medii şi trofeele ce se recoltează cu preponderenţă în Harghita.

Un trofeu care ar depăşi 11,5 kg costă 7.000 de euro la preţurile practicate de RNP – Romsilva.

Stirile Hit FM