Zona nouă a cartierului Tractorul din Brașov va avea o creșă

Viceprimarul Flavia Boghiu a verificat marți, 11 octombrie, stadiul lucrărilor de construire a creșei din cartierul Coresi, situată pe str. Camil Petrescu nr. 9B. Aceasta face parte din programul municipalității de a asigura, mai ales în noile cartiere, facilități de învățământ pentru cei mici.

Creșa va avea trei niveluri, demisol, parter și etaj, și are ca destinație principală copiii din zona nouă a cartierului Tractorul. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna iunie, anul viitor. Este cea de a doua unitate de învățământ destinată celor mici din acest cartier, care este realizată pe un teren donat de un dezvoltator imobiliar. Prima unitate este grădinița de pe str. Ion Popasu, a cărei construcție a început în luna august a anului trecut. 

,,Vești bune pentru părinții celor mici din cartierul Tractorul. Lucrările la creșa ce se construiește în cartierul Coresi avansează într-un ritm susținut, astfel că am ajuns deja la al doilea nivel și suntem în grafic pentru finalizarea lucrării în iunie 2023. Sperăm ca de anul viitor să putem da drumul la înscrieri în această nouă creșă, astfel încât părinții din cel mai nou construit cartier din Brașov să poată avea acces la infrastructura educațională. De asemenea, am semnat contractul pentru finanțarea prin PNRR pentru construirea unei noi creșe pe strada 13 Decembrie, care să deservească tot copiii din acest cartier”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

În momentul de față, structura de rezistență și zidăria de cărămidă sunt executate până la planșeul peste etajul 1, iar lucrările se vor finaliza luna aceasta. După turnarea grindei peste etaj, se va putea începe montarea tâmplăriei.

Tot luna aceasta vor începe și lucrările de instalații (sanitare, electrice, termice). Pentru a se evita situația de la creșa de pe Apollo, au fost demarate procedurile pentru obținerea avizelor de racordare încă din această etapă, astfel încât, la finalul lucrărilor, creșa să fie funcțională.

Conform proiectului, creșa din Coresi va avea trei niveluri (demisol, parter și etaj), clădirea fiind amplasată pe un teren cu suprafața de 3.167 de metri pătrați, teren donat municipalității de către dezvoltatorul cartierului Coresi. Creșa va avea dotările necesare și va asigura servicii pentru 5 grupe de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Descrierea funcțională a clădirii este următoarea:

La demisol sunt organizate spațiile utilitare pentru funcționarea creșei: bucătărie, depozite pentru alimente, separate pe categorii, spălătorie, vestiare personal, care vor fi dotate cu dușuri și grup sanitar. Bucătăria are parte de preparare/tăiere, zona de bucătărie caldă, bucătărie rece, preparare finală și spălător vase.

La parter sunt sălile pentru cele 5 grupe, holul de acces, care va funcționa ca spațiu de filtrare a copiilor, cabinet medical, izolator și camera de tratament. Copiii vor avea vestiare organizate pe grupe de vârstă, toate luminate și ventilate natural. Fiecare grupă de copii are propriul grup sanitar. Tot la acest nivel este dispus un oficiu de preparare finală hrană, unde mâncarea este aranjată în farfurii și distribuită la mese. Pentru grupa mică, de bebeluși, sunt prevăzute un vestiar și o zonă de schimbat, dotată cu mese de înfășat. La etaj sunt dispuse spațiile folosite de personalul creșei, educatoare, coordonator personal de specialitate, psiholog/logoped. De asemenea, este prevăzută o sală de întruniri pentru seminarii de pregătire a cadrelor didactice, aceasta putând fi folosită și pentru întâlnirile cu părinții. Copiii nu au acces la etaj. Cabinetul psihologului este dotat cu un spațiu de terapie pentru copii.

Stirile Hit FM