UNPR şi UMPMV propun reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România, o măsură susţinută şi de Constituţie!

În contextul actual, marcat de tensiuni geopolitice şi riscuri de securitate, asociaţiile militarilor şi poliţiştilor activi şi rezervişti susţin că este esenţial să pregătim cetăţenii pentru apărarea ţării. Planul prevede un stagiu de 6 luni, adresându-se celor cu vârste între 18 şi 35 de ani şi oferindu-le o solde echitabilă. Potrivit estimărilor, această măsură ar permite instruirea a circa 200.000 de tineri anual. Reacţia publicului este favorabilă, iar sondajele arată o creştere a susţinerii pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Ţări precum Lituania, Danemarca, Suedia, Norvegia Finlanda, Letonia, Austria, Grecia, Estonia, au, în prezent, serviciul militar obligatoriu. Într-o Europă în care mai multe ţări au deja acest sistem, România consideră că reintroducerea sa este oportună şi necesară, cu o aplicare echilibrată şi înţeleaptă.

Uniunea Naţională pentru Progresul României şi Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” consideră că se impune adoptarea măsurilor necesare pentru modificarea legislaţiei privind apărarea naţională, respectiv Legea nr. 45/1994, Strategia Naţională de Apărare, Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi crearea cadrului legislativ adecvat pentru pregătirea cetăţenilor României pentru apărarea ţării. În acelaşi timp, demersul acesta ţine seama şi de dispoziţiile art. 55 alin (1) din Constituţie, privind îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.

The post UNPR şi UMPMV propun reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România, o măsură susţinută şi de Constituţie! first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stirile Hit FM