AcasăStiri BrasovSuma alocată de primăria Brașov pentru susținerea sportului de performanță și dezvoltarea...

Suma alocată de primăria Brașov pentru susținerea sportului de performanță și dezvoltarea sportului de masă a crescut la 5,4 milioane de lei, după perioada de contestații

Date:

După ce, în urmă cu 10 zile, Primăria Municipiului Brașov a anunțat care sunt proiectele sportive aprobate în cadrul apelului de proiecte prin intermediul Ghidului de finanțare al proiectelor sportive, după perioada de depunere a contestațiilor comisia a aprobat și ,,Baschetul Brașovean în Liga Națională 2022 – 2023”, al Clubului Sportiv “Țara Bârsei 2011” Brașov, în valoare de 384.660,75 lei, pentru finanțare.

Conform descrierii din cererea de finanțare, obiectivele acestui proiect sportiv sunt reprezentarea C.S. Tara Bârsei 2011 și a municipiului Brașov în Campionatul National de baschet feminin și în Cupa României de baschet feminin în sezonul competițional 2022/2023 și îmbunătăţirea rezultatelor obţinute în anii precedenţi, precum și creşterea și punerea în valoare a jucătoarelor tinere pentru loturile naţionale de juniori, tineret și senioare.

Acesta se alătură celor 19 proiecte declarate câștigătoare în prima etapă. Valoarea totală a finanțării alocate de Municipalitate pentru proiectele sportive este de 5.404.447,4 lei. Este cel mai mare număr de proiecte sportive pe care Primăria Brașov le finanțează prin intermediul ghidului pentru proiecte sportive.

Cea mai mare finanțare, în valoare de 1.999.418,1 lei, a fost obținută de Asociația Club Sportiv Kids Tâmpa 2015 Brașov, cu proiectul „Kids Tâmpa Brașov“, un proiect complex de susținere a mai multor categorii de sporturi – fotbal, handbal, volei, baschet, badminton – și a sportivilor din mai multe categorii de vârstă (de exemplu, în cazul fotbalului, sunt grupe de la U7 până la U17 și tineret).

Al doilea proiect ca valoare a finanțării este cel al ACS SR Municipal Brașov, ,,Steagul Renaște Alături de Suporteri”, care a obținut o finanțare în valoare de 665.176 de lei, pentru pregătirea sportivă, susținerea activității de performanță, perfecționarea și continuitatea procesului de selecție în vederea participării la campionatul național de fotbal – Liga a -3-a seniori și 2 echipe de juniori, în sezonul competițional 2022-2023.

Tot în categoria proiectelor de peste 600.000 de lei se încadrează și cel al Asociației Club Sportiv Ralph, ,,Liga I Baschet Masculin – Brașov”, în valoare de 646.473,5 lei, pentru susținerea pregătirii sportive a juniorilor de la acest club, dar și pentru susținerea participării echipei de seniori la Campionatul Național Liga 1 Baschet Masculin.

Municipalitatea va sprijini și un proiect de la categoria ,,Sportul pentru toți”. Este vorba despre ,,BikeRace Brașov 2022”, un proiect al Asociației Cetatea Brașovului. Scopul acestui proiect este de a dezvolta ciclismul montan în rândul comunității brașovene. Pe lângă promovarea acestui sport, asociația va organiza, în 15 octombrie o competiție de ciclism montan, adresată atât celor care acum vor descoperi pasiunea pentru bicicletă, cât și celor cu experiență. Concurenții vor parcurge traseele care leagă, prin pădure, Piața Unirii de Tâmpa și de Poiana Brașov.      

Celelalte 15 proiecte aprobate de comisia de evaluare sunt:

Nr. Crt.Denumire solicitantTitlu ProiectSumă aprobată (lei)
1Asociația Club Sportiv Auto Blic BrașovRaliul Brașovului ed. 51 – 2022305.368
2Club Sportiv Universitar BrașovCSU Brașov – Prezent și viitor242.377,05
3Asociația Club Sportiv Tâmpa BrașovEducație prin sport135.598
4Asociația Club Karate JKA din RomâniaȘi tu poți fi un campion Karate WUKF 2022128.680
5Asociația Club Sportiv Văideanu BrașovBrașov Open – ITF W25K127.719
6Asociația Club Sportiv Karate BrașovPromovarea practicării Karate-ului ca sport de performanță în cadrul Asociației Club Sportiv Karate Brașov120.050
7Asociația Județeană de Atletism BrașovCampionatul Național de alergare pe șosea 5k99.044,5
8Asociația Club Sportiv Transilvania BrașovSusținerea Handbalului Juvenil78.900
9Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis BrașovCampionatul Național Individual de Seniori78.278
10ACS Hyperion BrașovCupa Hyperion -Natație62.835
11Club Sportiv Municipal Brașov Secția AtletismBrașovul pe Harta Performanței în Atletism48.207
12ACS Hyperion BrașovPregătire centralizată37.180
13ACS Energic Karate BrașovPerformanță ACS Energic Karate Brașov36.178,5
14Club Sportiv Șah Club BrașovParticipare la Campionatele Europene de Șah Turcia – 5-15 Noiembrie 202227.000
15Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis BrașovBrașov Tenis Trophy20.749

spot_img

Stiri Alba

Stiri Brașov

Brașovul va găzdui ediția a IV-a a Transilvania Blues Festival!

În zilele de 30 septembrie și 1 octombrie, la...

Stiri Harghita

Evenimete

Brașovul va găzdui ediția a IV-a a Transilvania Blues Festival!

În zilele de 30 septembrie și 1 octombrie, la...

Stirile HITFM

spot_img