Ședință a Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice Brașov

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat ședința Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice.
Conform programului aprobat la începutul acestui an, pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat o prezentare a facilităților acordate de Consiliul Local și Primăria Brașov pensionarilor și persoanelor vârstnice din municipiul reședință de județ.
Prezentarea a fost susținută de directorul general adjunct al Direcției de Asistență Socială Brașov, Anca Gîțeiu.
Astfel, de două ori pe an, de Sărbătorile Pascale și de Crăciun, persoanele vârstnice care au împlinit vârsta legală de pensionare, au domiciliul stabil în municipiul Brașov, iar pensia primită este de până la 1.200 de lei, inclusiv, beneficiază de tichete sociale în cuantum de 100 de lei, pentru achiziționarea de produse alimentare.
Tot de la bugetul local, se acordă un ajutor financiar în valoare de 1.500 de lei/persoană locuitorilor municipiului care împlinesc vârsta de 100 de ani. În prima parte a anului curent s-au înregistrat 7 beneficiari ai acestui ajutor, în condițiile în care, în anii precedenți, media a fost de 3-4 persoane pe an.
Persoanele vârstnice care au împlinit vârsta de 65 de ani și pensionarii (indiferent de vârstă și de categoria pensiei) ale căror venituri lunare nete nu depășesc 1.200 de lei beneficiază lunar de 15 titluri de călătorie  gratuite, încărcate pe un card de transport, pe liniile RAT Brașov (cu excepția liniei 20).
De asemenea, este în derulare proiectul „Bunicii în siguranţă – Sistem de teleasistenţă”, adresat persoanelor care au împlinit vârsta legală de pensionare și au domiciliul în municipiul Brașov. Acest proiect vine atât în sprijinul persoanelor vârstnice aflate în situație de risc sau dificultate, cât și al familiilor acestora care nu le pot asigura 24/24h îngrijirea informală și constă în monitorizarea și asistența la distanță cu ajutorul telefonului mobil, al unei brățări cu buton de panică și al unui sistem de răspuns rapid al dispecerilor specializați.
În momentul de față un număr de 811 persoane vârstnice din municipiul Brașov beneficiază de acest proiect, iar de la demararea acestuia au beneficiat aproximativ 1500 de persoane.
„Academia Seniorilor” este un proiect socio-educativ, întreprins în parteneriat cu alte instituții și are ca scop prevenirea excluziunii sociale și promovarea integrării sociale a persoanelor vârstnice. Proiectul constă în sesiuni de instruire non-formală și programe educaționale specifice oferite în mod gratuit persoanelor vârstnice, prin intermediul personalului de specialitate din instituțiile partenere.
Persoanelor vârstnice le mai sunt oferite servicii sociale în centrele rezidențiale: Căminul pentru persoane vârstnice (capacitate 135 de locuri) și Centrul de tip Respiro pentru persoane vârstnice (capacitate 15 locuri).
În municipiul Brașov funcționează și următoarele centre de zi pentru persoanele vârstnice:
– Centrul de zi de socializare şi petrecere a timpului liber tip club (capacitate 40 locuri)
– Centrul de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoane vârstnice (capacitate 20 locuri)
–  Unitatea de îngrijiri la domiciliu.

Stirile Hit FM