spot_img
spot_img
spot_img

Sală de sport nouă pentru Colegiul Tehnic de Transporturi din Brașov
S

Viceprimarul Flavia Boghiu a participat astăzi la inaugurarea sălii de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi, reabilitată printr-un parteneriat între Fundația Comunitară Brașov, Decathlon România, instituția de învățământ și Primăria Brașov.

Sala de sport va fi una multifuncțională și a fost reabilitată complet, la interior și exterior. Potrivit Laurei Popeea, director executiv al Fundației Comunitare Brașov, a fost refăcută podeaua și suprafața de joc (pentru handbal, baschet, fotbal, volei), au fost renovați pereții, cu refacerea tencuielii și a zugrăvelii, izolarea termică exterioară, iar municipalitatea a suportat costurile refacerii sistemului de aerisire, izolației exterioare și a ușilor de acces.

„Ne bucurăm că am avut ocazia să inaugurăm noua sală de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi, un model de bune practici în ceea ce înseamnă implicarea privată, implicarea comunității, împreună cu municipalitatea. Este o sală care a fost realizată cu sprijinul și finanțarea obținută de către Fundația Comunitară Brașov, cu sprijinul Decathlon România, prin programul «Sportul pentru toți», iar o parte din investiție a fost realizată de către Primăria Municipiului Brașov. Pe lângă asta, programul «Sportul pentru toți» prevede să dotăm sălile de sport din școlile brașovene cu echipamente sportive. O parte dintre acestea au ajuns chiar de ieri aici, la noua sală de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi, și sperăm ca prin acest program tinerii brașoveni, elevii brașoveni, să facă mai mult sport și mai ales să dobândească valorile pe care sportul le insuflă – de la munca în echipă, la disciplină și perseverență“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

„Noi din fericire am câștigat un proiect cu Decathlon pentru reabilitarea sălii de sport, pentru că noi considerăm că sportul este foarte important pentru absolvenții școlii noastre. Nu se poate să realizezi sarcinile unei calificări ca mecanic auto sau electrician auto, calificările pe care noi le pregătim în colegiu, fără să ai condiție fizică. Și atunci e foarte important să punem bazele din școală pentru această condiție necesară pentru a fi un mecanic bun. Școala noastră are 850 de elevi. Toți vor beneficia evident de sala de sport. Investiția este peste 10.000 de euro“, a spus Ramona Daniela Țițeiu, directorul Colegiului Tehnic de Transporturi.

Programul municipalității prevede dotarea tuturor celor 38 de unități de învățământ – școli și licee cu aproximativ 2.000 de mingi de fotbal, baschet, handbal și volei, peste 600 de rachete de tenis și de badminton și aproape 1500 de mingi de tenis și fluturași pentru badminton, peste 240 de saltele de gimnastică și peste 3400 de echipamente de fitness (mingi medicinale de diferite mărimi, maieuri de departajare, conuri de antrenament, seturi de benzi elastice, gantere de diferite greutăți și corzi pentru sărit).

Potrivit Iuliei Mitran, lider CSR Decathlon România, programul «Sport pentru Toți» al companiei a luat naștere în contextul în care în România există o problemă reală în ceea ce privește sedentarismul. Scopul programului este crearea unor condiții mai bune de sport în școlile publice din România. La Brașov, Sala de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi este doar unul dintre cele patru proiecte puse în practică anul acesta de companie și de Fundația Comunitară, la care se adaugă sălile de sport ale Colegiului Național Aprily Lajos, un teren de sport multifuncțional, exterior, cu gazon artificial, la Școala Gimnazială nr 13, și un teren de handbal la Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil.

Stirile Hit FM