spot_img
spot_img
spot_img

Propunerea de restricționare a traficului în zona centrală și Șchei a Brașovului, respinsă de majoritatea Consiliului Local
P

În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Brașov, a fost respinsă propunerea de introducere a unor restricții de trafic în zona centrală și Șchei, pe durata weekendurilor. Regulamentul, care viza restricționarea accesului auto în Centrul Istoric și Șchei în zilele de vineri seara până duminică seara, a fost respins de către majoritatea membrilor Consiliului.

Proiectul, intitulat „Regulament pentru accesul auto în Zona cu Nivel Scăzut de Emisii şi Trafic Limitat din Centrul Istoric al Municipiului Braşov”, nu a reușit să obțină numărul necesar de voturi pentru adoptare. Astfel, aplicarea unor restricții de trafic în această zonă nu va mai fi luată în considerare, cel puțin în viitorul apropiat.

Zona propusă pentru restricții cuprindea arterele delimitate de Bulevardul Eroilor, str. Constantin Dobrogeanu Gherea, Drumul Poienii, Zona de agrement Pietrele lui Solomon și Tâmpa. Primăria Brașov obținuse anterior un aviz important din partea Comisiei de Circulație pentru acest regulament, care presupunea implementarea unui sistem de monitorizare cu camere video și semne de circulație pentru a detecta și sancționa vehiculele care încalcă restricțiile.

The post Propunerea de restricționare a traficului în zona centrală și Șchei a Brașovului, respinsă de majoritatea Consiliului Local first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stirile Hit FM