spot_img
spot_img
spot_img

Municipalitatea brașoveană a demarat proiectul blocului de locuințe sociale
M

Municipalitatea continuă programul de sprijin al persoanelor aflate în situații dificile prin amenajarea a 24 de locuințe sociale în imobilul în care acum își are sediul Căminul pentru persoane fără adăpost. În ședința ordinară de săptămâna trecută, Consiliul Local a aprobat noii indicatori tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de amenajare a noului bloc de locuințe sociale. Valoarea totală a proiectului este de peste 3,3 de milioane de lei, din care valoarea lucrărilor de construire este de 2,44 milioane de lei. Beneficiarii Căminului pentru persoane fără adăpost vor fi mutați într-un spațiu nou, amenajat pe str. Panselelor.

Conform Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, aprobată de Consiliul Local, prin acest proiect va fi schimbată destinația actualului cămin pentru persoane fără adăpost în bloc de locuințe sociale, prin recompartimentarea interioară a construcției. În plus, clădirea va beneficia și de lucrări de eficientizare energetică.

Vor fi amenajate 9 apartamente cu o cameră și 15 apartamente cu două camere. Toate apartamentele sunt prevăzute cu bucătărie proprie, baie, grup sanitar.

Pentru aceste amenajări, se vor face următoarele lucrări de intervenție:

  • – realizarea de goluri prin desfacerea locală a pereților de beton armat;
  • – desființarea unor goluri din pereții verticali opaci;
  • – recompartimentarea spațiilor interioare;
  • – refacerea instalațiilor interioare;
  • – izolarea termică și fonică a camerei unde se află centrala termică;
  • – refacerea finisajelor interioare;
  • – reabilitarea termică a clădirii, prin termoizolare suplimentară și utilizarea surselor regenerabile pentru producerea energiei necesare.

Valoarea totală a proiectului de transformare a căminului pentru persoane fără adăpost în bloc de locuințe sociale este de 3.323.739,38 lei, fără TVA, din care lucrările de construcții – montaj sunt 2.052.741,76 lei fără TVA.

În perioada următoare, Direcția de Asistență Socială va scoate la licitație elaborarea proiectului tehnic și realizarea lucrărilor de amenajare. Durata lucrărilor este de 12 luni.

Stirile Hit FM