spot_img
spot_img
spot_img

Marcel Ciolacu spune că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Cîțu/ Despre achiziția vaccinurilor anti-COVID: ”Am fost făcut prost când am spus că a fost o decizie proastă în acel moment”
M

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor vota pentru ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, transmite Agerpres.ro.

Donează 

Marcel Ciolacu spune că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Cîțu/…

parlament-camera-deputatilor-gov-roFoto: Gov.ro

Marcel Ciolacu spune că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Cîțu/ Despre achiziția vaccinurilor anti-COVID: ”Am fost făcut prost când am spus că a fost o decizie proastă în acel moment”

ARTICOLE • 23 NOIEMBRIE 2023 • REDACȚIA • 355 VIZUALIZĂRI • 0 COMENTARII

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor vota pentru ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, transmite Agerpres.ro.

https://a79b27f2101b340a0013b15e348c1989.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-40/html/container.html

„Un lucru pe care îmi aduc aminte că l-am spus când eram în opoziţie, în timp ce noi eram în casă, se făceau mari afaceri în România. E una dintre afaceri achiziţionarea vaccinurilor, mai sunt şi altele, amintiţi-vă izolete, măşti neconforme. Întotdeauna aflarea adevărului duce ca o societate să fie mult mai aşezată şi mult mai liberă. Nu am comentat niciodată decizia unui magistrat, nu o să comentez nici de această dată. Categoric, colegii mei vor vota pentru ridicarea imunităţii”, a afirmat Ciolacu, întrebat cu privire la faptul că DNA a cerut ridicarea imunităţii pentru fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă în dosarul vaccinurilor.

Chestionat şi referitor la prejudiciul despre care a informat DNA în acest dosar, el a subliniat că „nu va exista niciun impediment ca să se ştie tot adevărul în spaţiul public”.

„Vorbim de el (prejudiciu – n.r.) imediat după pandemie. Nu a existat… Am fost făcut prost când am spus că a fost o decizie proastă in acel moment. Am fost făcut în toate felurile când spuneam că a fost o decizie aberantă în acel moment. Vedem din comunicatul DNA că aveam pârghii de a trece în contract ca să nu se piardă aceşti bani. Vom vedea, va fi o negociere coordonată. Ce pot să vă spun cu certitudine: nu va exista niciun impediment ca să se ştie tot adevărul în spaţiul public”, a răspuns Ciolacu.

Joi, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu privind achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID.

Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba despre fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Surse liberale au anunţat că PNL va vota pentru ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu la momentul în care se va discuta acest lucru în plenul Senatului.

„Imediat după acest moment, PNL va aplica prevederile statutare, în funcţie de evoluţia şi starea procesuală”, au mai afirmat sursele citate.

The post Marcel Ciolacu spune că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Cîțu/ Despre achiziția vaccinurilor anti-COVID: ”Am fost făcut prost când am spus că a fost o decizie proastă în acel moment” first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stirile Hit FM