INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BRAȘOV UREAZĂ BUN VENIT TINERILOR ABSOLVENȚI!

Începând de astăzi, 27 noiembrie, 51 de agenți de poliție, proaspăt absolvenți ai școlilor de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, fac parte din echipa polițiștilor brașoveni.

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a avut loc astăzi procedura de repartizare pe funcții a polițiștilor, absolvenți din promoția noiembrie 2023.

Repartizarea polițiștilor s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, urmând ca aceștia să își desfășoare activitatea pe specializările de ordine publică și politie rutieră.

Emoțiile, spiritul tânăr și dorința de a începe o etapă nouă a vieții lor, au fost observate pe chipurile tinerilor polițiști, care se vor afla în slujba cetățeanului și care vor reprezenta instituția în toate activitățile profesionale desfășurate.

Tinerii polițiști vor beneficia începând de mâine de o perioadă de șase luni de tutelă profesională, urmând ca aceștia să își desfășoare activitatea sub îndrumarea unor colegi cu experiență profesională, care îi vor sprijini în activitate.

Mai mult, timp de două săptămâni, ei vor beneficia de un program de pregătire intens, adaptat nevoilor și necesităților operative, pentru furnizarea unui serviciu polițienesc de calitate, axat pe următoarele obiective:

  • dezvoltarea deprinderilor de comunicare asertivă și gestionarea situațiilor de criză;
  • gestionarea și dezamorsarea unor conflicte ce se manifestă verbal sau faptic;
  • dezvoltarea capacităților de utilizare a tehnicilor și mijloacelor din dotare;
  • pregătirea în vederea asigurării unei intervenții eficiente și corecte la evenimente;
  • formarea specifică pentru conducerea autospecialelor instituției.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov le urează succes în activitatea profesională și îi asigură de un real sprijin în vederea îndeplinirii în mod corespunzător a atribuțiilor ce le revin!

The post INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BRAȘOV UREAZĂ BUN VENIT TINERILOR ABSOLVENȚI! first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stirile Hit FM