Închisoare pentru persoanele care conduc sub influența alcoolului și fără permis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea iniţiată de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare, cunoscută şi ca„Legea Anastasia”, denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, astfel încât să nu poată fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Astfel, la articolul 91 al legii menţionate este introdus un nou alineat care prevede că: „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”.

Explicațiile inițiatorilor

Senatorul PSD Robert Cazanciuc, unul dintre iniţiatorii actului normativ a precizat că legea este „concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan”.

„Anastasia are grijă de vieţile noastre de dincolo de moarte. Criminalii şoselelor merg la închisoare. Nicio instanţă din România nu îi va mai putea condamna cu suspendare pe cei care ucid oameni pe drumurile ţării urcaţi băuţi, drogaţi sau fără permis la volan. Legea Anastasia (denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani ucisă la 1 iunie 2022 în faţa casei) pe care am iniţiat-o, a fost votată, astăzi, de Camera Deputaţilor şi va merge spre promulgare la preşedintele României”, a afirmat Robert Cazanciuc.

Social-democratul a mai spus că „au murit prea mulţi oameni nevinovaţi, prea multe familii au trecut prin drame, în ultimii ani”.

„A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al şaselea an consecutiv. Viaţa cetăţenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleşi, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm. Constituţia garantează dreptul la viaţă şi la integritatea fizică, iar noi trebuie să ne asigurăm de respectarea acestui drept. Legea Anastasia este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan. Votul a fost aproape unanim! Mulţumesc tuturor colegilor care au votat această iniţiativă!”, a completat Cazanciuc.

The post Închisoare pentru persoanele care conduc sub influența alcoolului și fără permis first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stirile Hit FM