spot_img
spot_img
spot_img

După doi ani de pauză, municipalitatea îi sărbătorește pe seniorii Brașovului care au împlinit 50 de ani de căsătorie
D

Municipalitatea îi invită pe brașovenii care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă să participe la ,,Nunta de Aur”, eveniment dedicat seniorilor brașoveni care în perioada 2020 -2022 au aniversat jumătate de secol de când și-au unit destinele. Înscrierile se fac la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei Brașov până în data de 16 decembrie.

Sărbătorirea festivă a „Nunții de Aur”, aflată la cea de-a 20-a ediție, se va organiza la Restaurantul ARO-PALACE – „Ball Room” (Sala mare), în data de 20.12.2022, ora 15:00. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, în parteneriat cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.

Familiile brașovene care au împlinit peste 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și care nu au fost sărbătorite la edițiile anterioare, dar care nu s-au înscris încă pentru ediția din acest an, mai pot depune cererile de participare, până în data de 16 decembrie, la Starea Civilă – camera 25 (intrarea dinspre „Casa Căsătoriilor”) în intervalul 08.30 – 12.00, prezentând copii după actele de identitate și după certificatul de căsătorie. Organizarea acestui eveniment a fost suspendată în anii 2020 și 2021 din cauza pandemiei, ultima ediție a Nunții de Aur fiind cea din 2019.

Stirile Hit FM