AcasăStiri BrasovDouă femei au murit lovite de tren: scene de groază la Brașov

Două femei au murit lovite de tren: scene de groază la Brașov

Date:

Două femei au murit joi seara după ce au fost lovite de un tren de călători pe calea ferată situată între localitățile Cristian și Brașov.

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii de la transporturi au fost sesizați joi seara cu privire la un accident feroviar produs pe calea ferată situată între localitățile Cristian și Brașov.

Echipajele de poliție sosite la fața locului au stabilit că un tren de persoane, care circula pe relația Brașov – Zărnești, ar fi surprins și accidentat mortal două femei, de 55 și 67 de ani.

„Prime date indică faptul că cele două victime ar fi coborât dintr-un autovehicul, ce se afla oprit în apropierea căii ferate și ar fi intenționat să ajungă de cealaltă parte a căii ferate, moment în care au fost accidentate de vehiculul feroviar”, transmite Poliția Brașov.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a se stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

The post Două femei au murit lovite de tren: scene de groază la Brașov first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stiri Alba

Un lider pentru sănătate: Marius Hațegan merită sprijinul comunității medicale

Într-o lume în continuă schimbare și în fața provocărilor...

Stiri Brașov

Începe ,,Luna curățeniei de toamnă”

Primăria Brașov va începe, din 25 septembrie, o amplă campanie de salubrizare a domeniului public. Brașovenii vor putea depozita deșeurile voluminoase la cele 55 de containere amplasate în tot orașul De luni, 25 septembrie, în toate cartierele Brașovului începe Luna curățeniei de toamnă, o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor, a zonelor verzi. […]

The post Începe ,,Luna curățeniei de toamnă” first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stiri Harghita

Industria modei și tendințele actuale ale acesteia

Industria modei, dincolo de imaginea sa spectaculoasă, ascunde unele...

Evenimete

Austria ar putea fi obligată să justifice legal folosirea dreptului de veto în cazul Schengen

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) a prezentat în Parlamentul European...

Stirile HITFM