Consiliul Copiilor Brașoveni le va da sfaturi consilierilor locali

Consiliul Local Brașov va avea, de la 1 septembrie, o structură consultativă formată din 20 de elevi, ca urmare a parteneriatului dintre Municipiul Brașov, Direcția de Asistență Socială Brașov și UNICEF România privind Inițiativa „Localități Prietene ale Copiilor“, și a votului în unanimitate al consilierilor locali.

„Consiliul Copiilor Brașoveni”, nume ales chiar de către copii, este format  dintr-un grup de 20 de elevi, cu vârste între 11 și 17 ani (neîmpliniți), din municipiul Brașov care învață la o școală/liceu din municipiul Brașov și cuprinde copii de vârste diferite, din grupuri vulnerabile (de ex., copii cu dizabilități, copii care trăiesc în sărăcie, copii din familii monoparentale), de etnii diverse, din cartiere diferite, copii care își doresc să se implice în comunitate, sunt creativi și care sunt conectați cu grupuri mari de copii din comunitățile lor, pe care să îi reprezinte.

„Implicarea activă a copiilor, inclusiv a celor care sunt marginalizați și vulnerabili, este esențială pentru ca politicile, serviciile și facilitățile pe care le utilizează sau care îi afectează să reflecte și să răspundă preocupărilor, ideilor și priorităților lor. Structura Consultativă a Copiilor reprezintă vocea copiilor și adolescenților în relația cu autoritățile locale din municipiul Brașov și va lucra împreună cu acestea în cadrul Inițiativei Localități Prietene ale Copiilor. Ea va fi consultată de către Consiliul Local ori de câte ori acesta dezbate subiecte care pot influența viața copiilor și care îi privesc pe copii, va veni cu idei de proiecte și activități prin care să se asigure că fiecare copil din localitate are oportunitatea de a-și atinge potențialul și care vor putea fi sprijinite de primărie. Acești 20 de tineri vor fi o voce în deciziile pe care le va lua municipalitatea, pentru a se asigura că Brașovul este cu adevărat un oraș prietenos cu copiii. Este important ca generațiile tinere să fie implicate în viața orașului, să cunoască mecanismele decizionale și să poată să își exprime opinia în legătură cu hotărârile care se iau în municipiu“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Selecția lor s-a făcut în urma unui anunț și a unei perioade de înscriere. Au aplicat un nr. de 134 de copii, care au fost ulterior selectați de către o comisie, pe baza unor criterii precise, care să asigure atât reprezentarea, cât și capacitatea și dorința lor de implicare și de înțelegere a „treburilor publice“. Tot procesul de selecție s-a realizat cu acordul consimțământul părinților și al copiilor, exprimat in scris.

Copiii selectați au fost invitați la o primă întâlnire, pentru a se cunoaște și pentru a identifica împreună modul de implicare în procesul decizional al comunității.

Cei 20 de elevi care vor fi „consilierii locali“ ai copiilor din Brașov sunt Airinei Alessia-Georgiana, Bela Florentina, Bratu Horia, Cartiș Andreeas, Căprău Raluca-Alexandra, Chiscan Amalia, Costieanu David, Făgărășian Alessandro, Gacea Iustina, Gheorghiaș Maria-Denisa, Grigore Mihnea-Andrei, Ivanof Isabella-Andreea, Meclea Eliza, Neacșu Maria, Petrescu Ariana -Maria, Rus Alexia, Șerban Alexia, Socianu Alexandra-Elena, Stanc Mara, Szentpali Timea.

Consiliul va funcționa pe toata durata proiectului, respectiv pana la 31 decembrie 2023.

Regulamentul de organizare și funcționare al „Consiliului Copiilor Brașoveni” va fi stabilit de către membrii acestuia și va fi supus aprobării Consiliului Local Brașov.

O „Localitate Prietenă a Copiilor” este un municipiu, un oraș, o comunitate sau un sistem de guvernare locală care se angajează să respecte drepturile copilului așa cum sunt exprimate în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. În practică este un oraș sau o comunitate în care vocile, nevoile, prioritățile și drepturile copiilor sunt integrate în politicile, programele și deciziile publice. Viziunea este ca fiecare copil și tânăr să se bucure de copilărie și să își atingă potențialul maxim pe măsură ce cresc. Principiile care ghidează inițiativa sunt: interesul superior al copilului, demnitate, participare și apartenență, viață, nediscriminare și echitate, transparență și responsabilitate, interdependență și indivizibilitate.

Este, de asemenea, o rețea ce reunește autoritățile și alți actori relevanți, precum organizațiile societății civile, sectorul privat, mediul academic, media și, cel mai important, copiii care doresc să transforme orașele și comunitățile lor în localități mai prietenoase pentru copii.

Inițiativa este implementată în prezent în 48 de țări la nivel global (alte 11 țări analizează în prezent posibilitatea implementării ILPC), în peste 5.600 de orașe și comunități și implică peste 30 de milioane de copii și tineri din întreaga lume. Reprezentanța UNICEF în România a decis să se alăture inițiativei globale și să sprijine pilotarea ILPC în cinci localități din România (Bacău, Moinești, Colonești și Corbasca din județul Bacău și municipiul Brașov).

În acest sens s-a semnat, la Brașov, în data de 23 iulie 2021, „Memorandumul de înțelegere între Municipiul Brașov și Reprezentanța UNICEF în România“.

Municipiul Brașov și Direcția de Asistență Socială Brașov participă în calitate de parteneri, în colaborare cu UNICEF România, la  proiectul “Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, Programul Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, potrivit HCL nr. 324/2021. Costul total al proiectului este de 3.015.367 lei, fonduri integral nerambursabile.

Stirile Hit FM