spot_img
spot_img
spot_img

CJ Brașov va expropria peste 100 de proprietari pentru a putea lărgi DJ 108!
C

Pe ordinea de zi a ședinței CJ Brașov de vineri este și un proiect de reabilitare și modernizare a Drumului Județean 108, care face legătura între Sânpetru și Hărman, și care presupune și lărgirea carosabilului pe unele segmente, unde șoseaua nu corespunde normativelor de clasificare pentru o astfel de categorie de drum.

Astfel consilierii județeni vor aproba declanșarea procedurilor de expropriere a cetățenilor care au terenuri în imediata apropiere a DJ 108, precum și sumele ce vor fi acordate proprietarilor drept despăgubiri.

Valoarea totală a sumelor ce vor fi plătite celor peste 100 de proprietari afectați de lărgirea drumului se ridică la suma de 284.064,23 de lei.

Prețurile aferente despăgubirilor au fost stabilite în conformitate cu grila notarilor și variază între 5 lei – 7,4 lei/mp pentru terenul arabil și 200 de lei/mp pentru terenurile construibile.

La nivelul comunei Sânpetru ar urma să fie expropriate 58 de parcele, valoarea totală a exproprierilor pentru cei 2.361 mp fiind de 193.418,81 lei.

La nivelul comunei Hărman, valoarea exproprierilor este mai mică, de 90.645,42 lei, urmând să fie expropriate 57 de parcele de teren, multe dintre ele de numai câțiva metri, iar cele mai mari, de 1.200 mp, fiind în general vorba de teren arabil.

Stirile Hit FM