Campionii în domeniile acțiunilor climatice și al comunităților sustenabile, premiați la Brașov

Miercuri, 7 septembrie, Brașovul a fost gazda unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate celor mai implicate municipalități europene în domeniul schimbărilor climatice și orașelor durabile, precum și celor mai implicate companii în acest domeniu, SDG Cities & Companies Champions Awards 2022. Evenimentul a încheiat conferința de politici publice dedicate mediului și dezvoltării Sustenabile, parte a Forumului Orașelor Verzi.

Premiile au fost acordate de UN Global Sustainability Index Institute (UNGSII), o inițiativă internațională care sprijină ONU în punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), în colaborare cu Media Tenor – primul institut de cercetare media care se concentrează pe o analiză continuă a presei, la nivel mondial.

Această ediție a premiului a fost creată special pentru Forumul Orașelor Verzi, iar premiile vor fi înmânate în premieră acelor orașe și companii care sunt cele mai angajate în domeniile acțiunilor climatice și pentru dezvoltarea comunităților sustenabile. Gala va avea două categorii: „Premiile SDG Cities 2022: Spații de locuit durabile“ și „SDG Champions 2022: Companiile cele mai angajate în domeniul schimbărilor climatice și al orașelor durabile“.

,,Cu toții vrem să știm unde ne aflăm. Avem nevoie de o reflexie. Avem nevoie de o oglindă. Avem nevoie de cineva care să aprecieze ceea ce facem. Și e minunat când acest lucru nu este făcut de unii experți, cinci sau zece oameni care s-au pus de acord. Cineva ar putea fi influențat sau are preferințele proprii. De unde știm? În realitate, putem alege datorită mass media. Sau puteți alege și puteți vedea adevărata reflecție dacă analizați rapoartele anuale ale companiilor. Așadar, astăzi, aici, la Brașov, vom prezenta acest premiu european: care este cel mai bun dintre orașe, așa cum orașele s-au reflectat în mass-media internațională. Acest lucru este important, deoarece mass-media locală estre doar locală. Așa că am folosit ajutorul institutului Media Tenor, un institut din 1993, care acoperă 100% mass-media. Și acolo văd cum se reflectă obiectivele și activitățile. Deci, acesta este un lucru. Și al doilea, în ceea ce privește companiile, luăm rapoartele anuale. Există părțile publice, nu cele financiare. Dar în acea parte publică, care este document oficial, în raportul anual, căutăm și acolo obiectivele de dezvoltare durabilă. Și apoi există sistemul, cum putem măsura. Vedem companiile care își schimbă cu adevărat activitățile, modul lor de a face afaceri și sunt foarte bune din punctul de vedere al obiectivelor de dezvoltare durabilă”, a explicat Roman Gerasimov, șeful departamentului de comunicare și marketing al UNGSII

Stirile Hit FM