spot_img
spot_img
spot_img

Brașovul va avea din nou cantină socială
B

Consiliul Local a aprobat în ședința de marți, 20 septembrie, proiectul de hotărâre pentru aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiție „Refuncționalizarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii din str. Panselelor nr. 23 pentru a funcționa drept Cantină socială”. După mai bine de 10 ani, Brașovul va putea oferi, printr-o cantină proprie, o masă caldă persoanelor aflate în situații de risc.

,,În sfârșit vom avea cantină socială la Brașov! Consiliul Local Brașov a aprobat proiectul de reabilitare, modernizare și dotare a clădirii din strada Panselelor numărul 23, pentru a deveni cantină socială. Această clădire, cunoscută drept fosta cantină a Colegiului Tehnic Astra, situată lângă Direcția de Asistență Socială, va deveni cantină socială pentru locuitorii din municipiul Brașov care vor avea nevoie de aceste servicii. Este vorba despre cazuri cu venituri mici, familii numeroase, vârstnici cu pensie mică, ce vor putea beneficia după finalizarea proiectului de o masă caldă din partea municipiului. Prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici se poate trece mai departe la proiectul tehnic și apoi la execuție, astfel încât proiectul să devină mai aproape de realitate. Acest proiect a fost prins și în Strategia de dezvoltare a municipiului Brașov, iar în cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, 20 septembrie, a fost supus votului pentru a patra oară și de această dată a întrunit voturile necesare și a fost aprobat”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Clădirea propusă pentru a fi transformată în cantină socială este cea care timp de zeci de ani a funcționat ca și cantină a fostului liceu Steagul Roșu. Unul dintre avantajele alegerii acestei clădiri este faptul că se află în apropierea Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale, unde funcționează Direcția de Asistență Socială, și a viitorului Centru pentru Persoane fără Adăpost, într-o zonă care este deja un centru social. Un alt avantaj este cel legat de destinația inițială, de cantină, ceea ce face mai ușoară stabilirea fluxurilor de aprovizionare, servire și debarasare. Valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare este de aproximativ 1,4 milioane de euro.

Clădirea propusă spre reabilitare și transformare în cantină socială a fost construită între anii 1982-1985 și a funcționat ca și cantină școlară a liceului industrial, iar la momentul actual nu este utilizabilă, aflându-se într-o stare destul de precară (funcțional, din punctul de vedere al finisajelor, al elementelor de compartimentare și etanșeitate, al eficienței energetice, al igienei și al sănătății). Conform expertizei tehnice, nu sunt totuși necesare lucrări de consolidare a clădirii.

Proiectul vizează reabilitarea, refuncționalizarea, modernizarea și dotarea clădirii, abandonată în 2004, pentru funcțiunea de cantină socială + spații conexe.

Printre lucrările propuse prin documentația supusă aprobării consiliului local se numără:

– refacerea integrală a acoperișului și învelitorii, cu învelitoare din țiglă ceramică tip solz;

– izolație din vată minerală de sticlă cu grosimea de 25 cm cu barieră de vapori și folie de polietilenă, peste planșeele către pod, termoizolarea planșeului subsolului la partea inferioară cu vată bazaltică de 10 cm grosime, termoizolarea pereților exteriori cu vată bazaltică de 10 cm grosime, termoizolarea soclului cu polistiren extrudat de 8 cm grosime;

– schimbarea totală a tâmplăriei exterioare existente și degradate cu tâmplărie din aluminiu de culoare gri cu geam triplu strat, păstrând aceleași caracteristici cu cele existente;

– schimbarea totală a tâmplăriei interioare și montarea de tâmplărie nouă din aluminiu, de culoare gri;

– lucrări de demolare a pereților nestructurali de compartimentare existenți;

– decopertări de tencuieli la tavane și pereți;

– realizarea de noi goluri funcționale în pereții existenți;

– realizarea de noi compartimentări;

– lucrări pentru conformarea clădirii la exigența de securitate la incendiu: protejarea elementelor de lemn din componența planșeelor de la parter și etaj și a pereților din lemn de la nivelul etajului către spațiul podului, dotarea clădirii cu uși rezistente la foc, protecția ferestrelor de pe fațada de sud prin cortine rezistente la foc timp de 90 minute;

– refacerea planșeelor de lemn și protejarea acestora cu vopsea termo-spumantă și plăci de gips carton;

– realizarea de noi accese (terase exterioare cu trepte de acces).

Finisajele interioare propuse sunt următoarele:

– refacere tencuieli și zugrăveli cu var lavabil, la toată suprafața tavanelor, grinzilor și pereților, combinate cu faianță în grupurile sanitare, blocul alimentar, vestiare, depozitele de alimente sau pardoseli din gresie antiderapantă, parchet și covor PVC, în funcție de destinația încăperilor;

– refacerea treptelor scărilor interioare existente și placarea lor cu granit;

– recondiționarea balustradelor existente, care vor fi revăzute cu mână curentă din lemn băițuit;

– uși rezistente la foc 30 minute la camera ECS și uși rezistente la foc 60 minute la camerele de la etaj ce comunică cu podul + chepeng de acces în pod rezistent la foc 30 minute.

Finisajele exterioare propuse sunt următoarele:

– învelitoare tip șarpantă din țiglă ceramică tip solz – culoare cărămiziu;

– tencuială decorativă minerală pentru exterior de minim 3 mm grosime – culoare alb;

– tâmplărie aluminiu cu geam termopan- culoare gri;

– placarea soclului, jardinierelor și stâlpilor de acces principal și secundar cu cărămidă aparentă – culoare gri;

– placarea treptelor și teraselor de acces și a terasei exterioare de la etaj cu gresie antiderapantă – culoare gri;

– balustrade și mâini curente din metal vopsit în câmp electrostatic – culoare gri;

– placare terasă exterioară de la etaj cu gresie antiderapantă, refacerea hidroizolației și realizarea unei termoizolații la interior de 10 cm grosime, din vată bazaltică.

Amenajări exterioare:

– alei carosabile de acces aprovizionare, catering, personal și pentru spațiul tehnic și platformă gunoi;

– rampă pentru persoane cu dizabilități locomotorii la intrarea principală;

– se va curăța terenul în jurul clădirii și se vor planta arbori, arbuști și flori;

– se vor reface trotuarele perimetrale din beton armat.

Regimul de înălțime al clădirii este subsol parțial + parter + etaj parțial, cu o suprafață construită desfășurată  de 2.001,00 mp.

Durata de realizare a proiectului de investiție este de 18 luni.

Valoare C+M lei inclusiv TVA: 6.817.320,50 lei

Valoare C+M euro inclusiv TVA: 1.377.486,92 euro, TVA: 219.934,89 euro.

Stirile Hit FM