spot_img
spot_img
spot_img

Aeroportul Brașov, tot mai aproape de inaugurare
A

În aceste zile, la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a avut loc semnarea Procesului-Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor de construcţii aferente obiectivelor „Deviere canal colector Beselcin cu impact asupra drumului perimetral şi de acces la echipamente tehnologice, precum şi asupra gardului perimetral şi porţilor de acces – etapa a III-a AIBG” şi „Sistem de protecţie perimetrală (Sistem de televiziune cu circuit închis pentru gard perimetral zona tehnică) etapa a III-a AIBG.

Documentul a fost semnat de comisia de recepţie constituită la nivelul Consiliului Judeţean Braşov, de reprezentanţii antreprenorului şi ai subcontractanţilor, de responsabilii tehnici cu execuţia din cadrul firmelor constructoare, precum şi de reprezentanţi din partea firmelor de proiectare.

Comisia de recepţie l-a avut ca preşedinte pe Mihai Pascu, directorul executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene şi Servicii Publice din cadrul CJ Braşov.

Componentele de infrastructură aeroportuară care au fost recepţionate sunt: devierea canalului colector Beselcin, drumul perimetral şi căile de acces la echipamentele tehnologice, gardul perimetral prevăzut cu porţi şi sistemul de protecție perimetrală asigurat prin intermediul unui sistem de televiziune cu circuit închis digital.

Valoarea totală a lucrărilor executate de asocierea SC Geiger Braşov SRL & SC RS Activ SRL, cu subcontractanţii SC Flash Lighting Services SA Bucureşti şi SC Brahms Internaţional Braşov este de 31.107.768,26 lei.

Stirile Hit FM