spot_img
spot_img
spot_img

A fost lansat programul de bugetare participativă pentru 2023 în municipiul Brașov
A

Primăria Municipiului Brașov a lansat, Programul de bugetare participativă 2023, obiectivul fiind transformarea Brașovului într-un oraș verde, mobil, relaxat, un oraș al comunităților. Prin acest program, cetățenii pot propune și pot alege proiectele pe care municipalitatea trebuie să le implementeze începând cu acest an. Suma alocată pentru finanțarea proiectelor propuse și votate de brașoveni este de 2 milioane de lei, câte 500.000 de lei pentru proiectul câștigător din fiecare dintre cele 4 categorii.

În cadrul programului de bugetare participativă, brașovenii care doresc să se implice în dezvoltarea orașului fac propuneri de proiecte pe cele 4 domenii. Comisia formată din specialiști din primărie, consilieri locali, reprezentanți ai societății civile și experți independenți va face o analiză tehnică, legală și financiară a propunerilor. După declararea eligibilității acestor proiecte, se va trece la etapa a doua de implicare a cetățenilor, cea în care tot brașovenii vor vota proiectele pe care le consideră prioritare, câte unul, pentru fiecare domeniu.

            Calendarul programului de bugetare participativă:

 – 8.02.2023 – 22.02.2023 – Înscrierea propunerilor în platforma bugetareparticipativa.primariabrasovenilor.ro (15 zile);

– 23.02.2023 – 8.03.2023 – Evaluare proiecte (14 zile);

– 9.03.2023 – 15.03.2023 – Clarificări proiecte (7 zile);

– 16.03.2023 – 22.03.2023 – Evaluare modificări (7 zile);

– 23.03.2023 – 6.04.2023 – Votare (15 zile);

– 10.04.2023 – Anunț propuneri câștigătoare. 

Domeniile propuse, conform proiectului de regulament:

  1. Orașul mobil – 500.000 de lei. Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației pietonale.

Exemple: amenajare de alei, trotuare, zone pietonale, creșterea gradului de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, propuneri de zone cu restricții auto, piste de biciclete.

  • Orașul verde – 500.000 de lei. Amenajare de spații verzi, transformarea celor existente sau identificare altora ce pot fi amenajate. Amenajarea de locuri de joacă sau spații cu componentă multifuncțională și plurigenerațională: spațiu verde, de recreere și de joacă.
  • Orașul relaxat – 500.000 de lei. Amenajare spații publice/spații comune.

Exemple: zone pietonale, piațete, mobilier stradal, iluminat public etc – amenajare, înființare, reparare.

  • Orașul comunităților – 500.000 de lei.

– infrastructură culturală și activități artistice. Exemple: scene de cartier, artă murală

– infrastructură educațională. Exemple: îmbunătățirea spațiilor colective ale școlilor și activarea lor multifuncțională (creativă, socială, educativă), propunerea de centre comunitare de cartier pentru toate generațiile.

– infrastructură sportivă. Exemple: propunerea de noi spații dedicate sportului, încurajarea sporturilor alternative: skatepark, workout, și a spațiilor multifuncționale și intergeneraționale.

Pot depune proiecte și vota în cadrul procesului de bugetare participativă doar brașovenii, inclusiv cei cu reședința temporară în orașul nostru, care au minim 14 ani. Pentru a participa la oricare dintre cele două etape – propunere proiecte și votare proiecte – trebuie creat un cont pe platforma online dedicată procesului de bugetare participativă primariabrasovenilor.ro. Cei care au participat la ediția anterioară a programului se vor putea conecta cu contul de la ediția trecută.

După finalizarea procedurii, vor fi implementate, de către Primăria Brașov, proiectele care au obținut cel mai mare punctaj. Bugetarea participativă nu înseamnă alocarea fondurilor necesare implementării către cei care fac propunerile, ci proiectele câștigătoare sunt implementate de serviciile de specialitate din Primăria Brașov.

Vă reamintim că în programul de bugetare participativă de anul trecut au fost votate de brașoveni 4 proiecte, câte unul pe fiecare categorie, la care s-a adăugat și al cincilea, având în vedere că bugetul programului a permis acest lucru.

Principalele modificări ale noului program de bugetare participativă sunt cele legate de reducerea vârstei de la care brașovenii pot face propuneri și pot vota proiectele relevante pentru comunitate, respectiv vârsta de 14 ani; includerea în comisia de analiză a specialiștilor din cadrul primăriei care au atribuții în implementarea proiectelor; simplificarea grilei de evaluare a proiectelor, care nu mai sunt punctate, ci doar verificate, dacă sunt sau nu eligibile.

Stadiul implementării acestor proiecte:

– „Amenajare de grădini muzicale în spații comune“proiectul care a primit cel mai mare număr de voturi la categoria „Orașul relaxat“ – echipamentele au fost montate în trei parcuri din municipiu: Parcul Titulescu, Aleea de sub Tâmpa și parcul Tractorul.

– ,,Pistă pentru alergat în parcul Tractorul”, cel mai votat proiectla categoria „Orașul comunității“:  este semnat contractul, iar pista va fi realizată atunci când o vor permite condițiile meteo;

– „Parcări sigure pentru biciclete“, câștigătorul categoriei „Orașul mobil“: este semnat contractul, iar parcările vor  fi amenajate atunci când o vor permite condițiile meteo. Cele trei parcări pentru biciclete vor fi amplasate în zona Făget, în cartierul Astra (pe str. Soarelui) și în cartierul Noua (str. Prunului).

– „Grădini urbane“, cel mai votat proiect la categoria „Orașul verde“: este în procedura prin care se va pune la dispoziția beneficiarilor materialul săditor și uneltele necesare.

– „Toaletă publică în parcul Tractorul“ este în faza de implementare. Toaleta a fost livrată, am obținut avizele pentru branșamentele la rețele. Când condițiile meteo vor permite, se vor realiza lucrările de branșare. Termenul estimat pentru punerea în funcțiune este luna martie.

Despre platforma de bugetare participativă ”Bugetare Participativă” este prima soluție digitală lansată de ecosistemul Code for Romania, destinat administrațiilor locale, și este disponibilă în mod gratuit oricărei primării. Soluția tehnică are la bază un software open-source utilizat de sute de alte municipalități din întreaga lume, „Consul“. “Bugetare Participativă” a adaptat acest software la nevoile administrației publice din România și este implementată gratuit de Code for Romania. 

Stirile Hit FM