Zi mare în calendarul ortodox – Sunt prăznuiți Sfinții şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana

epţii Ioachim şi Ana au fost părinţii Maicii Domnului şi bunicii Domnului Hristos. Aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi, bogaţi fiind ei, la fiecare sărbătoare luau două părţi din câştigul lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui Dumnezeu, adică o aduceau la templu.

Dar însoţirea acestor Sfinţi s-a ţinut multă vreme, prin dumnezeiască voinţă, întru nerodire de prunci, ca să se arate şi puterea harului lui Dumnezeu. Că a naşte pântecele cel neroditor şi sterp este puterea harului dumnezeiesc.

Deci, au petrecut ei întru însoţire, neavând copii, cincizeci de ani şi încă nu deznădăjduiau, aducându-şi aminte de Sfântul patriarh Avraam şi de soţia lui, cinstita Sara, care la bătrâneţe a născut fiu pe Isaac, după făgăduinţă. Dar, la această vrednicie nu au ajuns până ce nu s-au rugat lui Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune.

Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, dar un oarecare iudeu l-a ocărât pe el, zicându-i: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?”

Şi a plecat Ioachim foarte întristat şi ruşinat şi defăimat de la praznicul acela, şi, de mâhnire, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustia Hozevei şi s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile şi striga către Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea lui rod pântecelui. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina ei, se ruga lui Dumnezeu.

Şi i-a auzit pe dânşii Domnul şi a trimis pe Arhanghelul Gavriil, binevestindu-le lor naşterea Maicii Domnului, care a şi fost, spre mântuirea a tot neamul omenesc.

Văzând Ioachim că Dumnezeu le-a dat rod pântecelui la bătrâneţe, a adus la templu jertfe de mulţumire. Apoi, când prunca a împlinit trei ani, Sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, după făgăduinţă, încredinţând-o spre creştere marelui arhiereu Zaharia. La scurt timp după aceea, dumnezeieştii părinţi au răposat cu pace.

Zămislirea Născătoarei de Dumnezeu de către Sfinţii Ioachim şi Ana este prăznuită pe data de 9 decembrie. Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana sunt sărbătoriţi împreună pe data de 9 septembrie, iar Adormirea Sfintei Ana este prăznuită la 25 iulie.

Post-ul Zi mare în calendarul ortodox – Sunt prăznuiți Sfinții şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM