Valorificarea colecțiilor de etnografie și folclor, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Proiectul
„RomânIA tradițională” organizat în fiecare lună de
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Alba va avea o nouă etapă luni, 28 octombrie 2019, la ora 17:00, la
sediul central al bibliotecii, situate în Alba Iulia, str.
Trandafirilor, nr. 22.

Activitatea
din luna octombrie intitulată „Alba coase IE” va avea ca
parteneri Asociația Transilvania Bussines Woman Alba Iulia și
Centrul de Resurse „Academia Doamnelor” din Alba Iulia și va
urmări reconstituirea unei șezători autentice românești, din
zona etnografică Podișul Secașelor, mai precis din localitatea
Daia Română.

Prin
urmare, cei dornici să se implice în atelierele de cusut vor avea
supriza să participle la o șezătoare pusă în scenă de elevii
Școlii Gimnaziale Daia Română, coordonați de bibliotecara Sinefta
Cibu de la Biblioteca comunală Daia Română. Invitate speciale în
șezătoare vor fi creatoarea populară Angela Chelaru de la Ciugud
și interpreta de folclor Cornelia Goția de la Galda de Jos.

Evenimentul
va continua cu atelierul de cultură tradițională în cadrul căruia
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va pune la dispoziția
celor prezenți o bogată colecție de carte din domeniile artă
populară, etnografie și etnologie.

Intrarea
la eveniment este liberă iar cei prezenți vor avea parte și de
alte surprize oferite de organizatorii și partenerii evenimentului.
Activitatea face parte din proiectul 5.11 RomânIA tradițională,
parte component a Programului Managerial 2017 – 2020.

Post-ul Valorificarea colecțiilor de etnografie și folclor, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM