spot_img
spot_img
spot_img

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat, folosind forța, rucsacul unei femei aflate în gara Teiuș
U

În cursul zilei de 15 februarie 2024, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba au fost sesizați, de către o tânără de 30 de ani, din municipiul Zalău, județul Sălaj, cu privire la faptul că, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2024, în timp ce se afla în gara din Teiuș, a fost deposedată, prin violență, de un rucsac în care avea documente de identitate și suma de 30 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea faptei, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din comuna Valea Lungă, județul Alba, iar, cu sprijinul polițiștilor Secției 5 Poliție Rurală Blaj, acesta a fost depistat și condus la sediul poliției.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, urmând ca în cursul zilei de azi, 16 februarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

The post Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat, folosind forța, rucsacul unei femei aflate în gara Teiuș appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM