spot_img
spot_img
spot_img

Un accident rutier extrem de grav soldat cu patru victime a avut loc în localitatea Meteș (foto)
U

Joi, 11 iulie în jurul orei 22.20, Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină la un accident rutier soldat cu 4 victime și 2 autoturisme avariate, care a avut loc în localitatea Meteș.

Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de terapie intensivă.
Din primele informații primite de la locul accidentului, în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism Mazda și un camion care transporta butelii de gaz care din fericire erau goale.
În urma impactului au rezultat două victime încarcerate, dintre care o femeie gravidă și două victime neîncarcerate.

Până la sosirea echipajelor de pompieri, cele 2 victime încarcerate inițial au fost extrase din autoutilitară cu ajutorul persoanelor oprite printre care se afla și un subofițer ISU.
Toate cele 4 victime au fost preluate conștiente de echipajele medicale, li s-a acordat primul ajutor după care au fost transportate la UPU Alba.
Suplimentar față de forțele trimise inițial la fata locului au mai intervenit două ambulanțe aparținând SAJ (1 de terapie intensivă cu medic și 1 tip B2).

Foto ISU Alba

Post-ul Un accident rutier extrem de grav soldat cu patru victime a avut loc în localitatea Meteș (foto) apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM