HomeStiri AlbaTrei persoane au fost sancționate după ce au fost surprinse de jandarmi...

Trei persoane au fost sancționate după ce au fost surprinse de jandarmi în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un loc public din municipiul Alba Iulia

Date:

Stiri Alba

Stiri Brașov

Stiri Harghita

Evenimete

Anunț angajare!

FIRMA DE TRADITIE cu peste 40 de ani de...
spot_img

Marți, 3 mai, jandarmii au identificat 3 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, care consumau băuturi alcoolice în timp ce se aflau într-un loc public. Jandarmii le-au explicat că fapta săvârșită reprezintă contravenție și au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 600 de lei.

Precizăm că potrivit prevederilor legale, consumul de băuturi alcoolice în locuri precum drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instiuții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări sau gări se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consum, prin hotărârea conducerii locurile publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică, turism precum restaurante, baruri și discoteci.

The post Trei persoane au fost sancționate după ce au fost surprinse de jandarmi în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un loc public din municipiul Alba Iulia appeared first on albapesurse.

Marți, 3 mai, jandarmii au identificat 3 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, care consumau băuturi alcoolice în timp ce se aflau într-un loc public. Jandarmii le-au explicat că fapta săvârșită…
The post Trei persoane au fost sancționate după ce au fost surprinse de jandarmi în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un loc public din municipiul Alba Iulia appeared first on albapesurse.Read More

Post-ul Trei persoane au fost sancționate după ce au fost surprinse de jandarmi în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un loc public din municipiul Alba Iulia apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile HITFM

spot_img