Traian Băsescu:”UE, pentru mine, nu are secrete!”

Duminică, 31 martie, în cadrul unei emisiuni tv, fostul președinte al României, Traian Basescu a explicat motivele pentru care a decis sa candideze pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în data de 26 mai.

„În primul rând, corectăm, nu am revenit în politică, pentru că nu am plecat. Sunt senator. UE, pentru mine, nu are secrete, iar ca europarlamentar, portofoliul de cunosținte despre UE și portofoliul oamenilor pe care îi cunosc la Bruxelles îmi vor permite să fac lucruri importante pentru țară. Eu zic că o să ne batem la un patru locuri. Optimismul meu proverbial funcționează și în cazul acesta. Vă dați seama dacă spuneam două sau trei, dezamăgeam lista principală, deci mergem pe patru”, a declarat Traian Basescu.

„Aveam partidul de acasă. Nu numai pe Maria, că am și doua fiice, care mi-au spus: Am spus că și deocamdată trebuie să mă uit și la partid. (…) Pe de altă parte, la partid au fost discuții foarte serioase, iar în ceea ce mă privește, chiar cred că experiența aceasta acumulată nu o pot folosi în Senatul României, că nu ai cum să discuți cu majoritatea PSD-ALDE, că ei merg ca tăvălugul”, a completat senatorul Traian Băsescu.
Merită menționat că Traian Basescu este pe prima poziție a listei PMP la alegerile europarlamentare, acesta fiind urmat de Eugen Tomac, Ioana Constantin, Marius Pascan, Simona Vladică, Robert Turcescu, Teodora Desagă, Petru Movilă, Cătălina Bozianu și Cătălin Bulf.

Post-ul Traian Băsescu:”UE, pentru mine, nu are secrete!” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM