spot_img
spot_img
spot_img

Timp de o săptămână, la Spitalul Județean de Urgență Alba are loc evenimentul cultural-artistic ”Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy”
T

Începând de luni, 20 mai, membrii asociației ”Create.Act.Enjoy” din Cluj-Napoca, împreună cu partenerii locali din cadrul asociației Forum Apulum, aduc arta binelui în comunitatea din Alba Iulia,

Ajuns
la a șaptea ediție, proiectul Terapie prin Artă by
Create.Act.Enjoy a început în 2012 într-un singur spital clujean,
iar anul acesta s-a extins național, cu câte o săptămână de
activități cultural-artistice la spitale din Râmnicu Vâlcea și
Alba Iulia. Partea a doua a proiectului se va desfășura în 6
spitale clujene, în perioada iunie-iulie. Activitățile
vor fi realizate cu implicarea a peste 50 de artiști
profesioniști (actori, regizori, fotografi, videografi, muzicieni,
designeri) și aproxmativ 100 de voluntari.

La
Alba Iulia, programul va cuprinde trei ateliere creative, un atelier
de realitate virtuală și două momente artistice itinerante, iar în
24 mai, pacienții și personalul medical sunt invitați la un
concert, găzduit în incinta instituției medicale. Activitățile
din spital sunt gestionate de echipa de coordonare și implementare:
Diana Buluga (coordonator artistic), Cristian Pascariu (regizor și
trainer) și Raluca Bugnar (coordonator voluntari). Atelierele
creative vor fi susținute de actorul Paul Sebastian Popa, alături
de Cristian Pascariu, creatorul metodologiei după care funcționează
proiectul. La realizarea momentelor artistice itinerante se vor
alătura actorii George Sfetcu, Ioana-Maria Repciuc și Alina Mișoc.
Tânăra trupă Infusion îi va purta pe pacienți printr-un curcubeu
de stiluri muzicale, de la jazz, blues, soul și pop, la gypsy și
romanțe românești.

Echipa
de coordonare va fi susținută în desfășurarea activităților de
la Alba Iulia de voluntari locali, care au răspuns apelului lansat
în mediul online, au fost selectați și au parcurs un training.
Voluntarii locali vor contribui la buna desfășurare a
activităților, iar sâmbătă, 25 mai, vor fi vedetele proiectului,
în timpul „Rudă pentru o zi”, când vor face vizite individuale
acelor pacienți din spital care au petrecut mult timp singuri. O
serie de fotografii realizate pe parcusul proiectului vor deveni
parte dintr-o expoziție permanentă care va decora holurile
Spitalului Județean de Urgență Alba.

„Am
creat Terapie prin prin Artă by Create.Act.Enjoy în 2012, din
dorința de a contribui la starea de bine a comunității din care
facem parte și cu scopul de a oferi alternative creative de
recuperare persoanelor internate. Proiectul a tot crescut, iar
extinderea națională a fost un pas firesc pe care ni l-am asumat,
tocmai din convingerea că ceea ce facem poate să producă un impact
semnificativ în viețile oamenilor. Anul acesta, ne desfășurăm
activitatea în 8 spitale din țară, implicând în activitățile
noastre nu doar pacienții, ci și personalul medical sau chiar
persoanele din cadrul comunităților locale care își doresc să
producă o schimbare prin implicarea lor în calitate de voluntari.
Ne bucurăm să fim pentru prima oară la Alba Iulia și suntem
pregătiți pentru o săptămână plină de zâmbete și activități
artistice interactive”, spune Diana Buluga, actriță, co-fondator
și coordonator al proiectului Terapie prin Artă by
Create.Act.Enjoy.

Inițiativa asociației clujene Create.Act.Enjoy are ca scop promovarea unui tip de terapie bazat pe activități artistice și creative care influențează sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă, oferindu-le oportunitatea de a forma noi legături sociale. Proiectul vine în sprijinirea eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora de-a spori efectele tratamentelor din spitale prin activități complementare, bazate pe artă și interacțiune. Implicarea artiștilor și a voluntarilor în activități directe cu persoanele din unitățile spitalicești contribuie la crearea sentimentului de comunitate, la promovarea unei stări de bine și a importanței consumului de artă în societate.

Materialele
foto-video din edițiile precedente ale proiectului Terapie prin Artă
se pot vedea pe site-ul oficial Create.Act.Enjoy sau pe canalul de
Youtube.

Proiectul
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy este co-finanțat de AFCN –
Administrația Fondului Cultural Național, realizat cu sprijinul
Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, sponsorizat de
Timișoreana prin campania „Cinstim Binele”, Fondul Jazz in the
Park și Fundația TELUS International România.

Parteneri: Forum Apulum, Spitalul Județean de Urgență Alba, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Centrul Cultural Clujean, Facultatea de Teatru și Film (UBB), Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării (UBB), Departamentul de Sănătate Publică (FSPAC), Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Hygia Consult.

Post-ul Timp de o săptămână, la Spitalul Județean de Urgență Alba are loc evenimentul cultural-artistic ”Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM